În sărăcie și frig. Așa trăiește o familie sărăcă din Vaslui. Tatăl nu mai poate munci pentru că este bolnav, iar mama este cea care trebuie să facă atât treburile casnice cât și să care lemne din pădure.
Dialogul dintre femeie și reprezentanții unei asociații umanitare prezintă felul in care familia este nevoită să își facă proviziile de pe o zi pe alta.
„-Îmi ajung, pe mâine și în seara asta ajung.
-Și după aceea ce faci?
-După aceea mă duc iar la lemne, nu am cu cine să aduc.
-Cam cât faci pe drum ca să aduci lemnele astea?
-Jumătate de oră, o oră jumate”
Drumul zilnic până la pădure este doar o parte dintre problemele cu care femeia se confruntă. Pentru lemnele atât de necesare încălzirii, pe care le adună de pe jos din pădure, femeia este nevoită să îndure bătăi de la pădurari.
Cu lacrimi în ochi, femeia povește cum a luat bătaie pentru un braț de lemne.
„-Te prinde în pădure își dă amendă și te bate. Unul mi-a tăiat ce aveam legat. Și mi-a tras 2 biciuri pentru niste lemne
-Cine ti a tras?
-Un om care lucra ca pădurar,” spune femeia.
Cu toată durerea, femeia strânge din dinți și merge mai departe. O asociație umanitară a aflat povestea familiei și a făcut-o publică pentru ca oamenii cu suflet să poată să dea o mână de ajutor.