În rândul statelor membre, cele mai mari creșteri ale producției industriale au fost înregistrate în Irlanda (11,3%), Estonia (2,8%), Slovenia (2,3%) și Croația (2,1%). La polul opus, România a înregistrat în luna iulie 2014 cea mai mică scădere a producției industriale din UE, minus 0,2%.
În ritm anual, în luna iulie 2014, comparativ cu luna iulie 2013, producția industrială în Uniunea Europeană a crescut cu 2%, iar în zona euro a crescut cu 2,2%. În acest caz, România se numără printre statele membre unde producția industrială a crescut (5,1%), fiind însă devansată de Irlanda (17,6%), Ungaria (12,3%), Slovacia (9,2%) și Cehia (6,0%).
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică /INS/, în luna iulie 2014, producția industrială a crescut față de luna precedentă cu 2,7% ca serie brută și a scăzut cu 0,1% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. Față de luna corespunzătoare din anul precedent, producția industrială a crescut atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 5,7%, respectiv cu 6,1%.