Faptele au început în vara anului 2023, iar operațiunea de amploare s-a încheiat zilele acestea cu arestarea celor trei suspecți.
Românii sunt acuzați că au jefuit mai multe morminte unde căutau obiecte din care să extragă metalul pe care apoi îl revindeau la sume colosale, în Germania.
Potrivit anchetatorilor, ar fi vorba despre 300 de victime, însă până în prezent sunt depuse doar 270 de plângeri penale împotriva celor trei români.
Autoritățile franceze vorbesc despre o bandă foarte bine organizată, care acționa după un sistem extrem de bine pus la punct.
Cei trei români sunt acuzați de profanare de morminte, asociere criminală și spălare de bani.
În acest moment, românii sunt arestați preventiv în Franța și urmează să apară în fața judecătorilor pentru a răspunde pentru faptele lor.