Federer nu a rămas dator și i-a răspuns lui Țiriac, cel care deține turneul de la Madrid, pe zgură, la care Federer a refuzat să joace.
"Există libertatea de exprimare și fiecare poate spune ce vrea! Nu sunt de acord cu cei care spun că trebuia să joc. Ei bine, am niște standarde ridicate și vreau ca oamenii să-l vadă pe cel mai bun Roger Federer. Sunt bine, dar am nevoie de o perioadă de pregătire pentru a ține pasul cu ceilalți. Oamenii uită că uneori nu este atât de simplu. În plus, am patru copii alături de care vreau să-mi petrec timpul.
Îmi pare rău, dar am fost în circuit pentru aproape 20 de ani, iar timp de 17 ani am jucat din ianuarie până în noiembrie. Eu nu am făcut precum Hewitt sau Roddick, care nu evoluau peste tot fiindcă călătoriile erau prea lungi. Dacă vreau să joc cât mai mult timp, am nevoie de pauze.
Înțeleg frustrarea unor directori de turnee, inclusiv cei pentru care am făcut atâtea... Dar cred că m-ar fi putut proteja spunând că Roger este liber să decidă. Criticile au mers prea departe!", a spus Federer pentru publicația elvețiană Blick, scrie gsp.ro.