"Investitorii îşi doresc mai mult risc acum. Sigur, au înţeles foarte bine că nu te joci cu băncile comerciale. Ele nu îţi vor da niciodată din prăjitura dobânzilor, mai ales acum că au aşteptări inflaţioniste, aşa că vor evita să ne dea şi bruma aia de randament. Când ai temeri de inflaţie, îi vezi pe cei care au accesul la informaţie şi ştiu cel mai bine - Banca Centrală - că se tem, cea mai bună modalitate de a te proteja la inflaţie este să cumperi capital propriu şi nu capital împrumutat. Ne îndreaptă sistemul financiar către construirea riscului individual, nu numai a riscului sistemic ca investitor şi deponent. Riscul de dobândă mi se pare cea mai importantă temă a anului. Dobânzile mai mari scad valorile portofoliilor marilor investitori în obligaţiuni. Preţul pe care îl plătim este cel al riscului mai mare, deci volatilitate mai mare şi aşteptări de randament mai mari. Nu cred în temerea de supraevaluare a activelor imobiliare sau bursiere", a spus Mitroi