Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a condamnat vineri „cu cea mai mare fermitate” expulzarea de Moscova a trei diplomaţi – german, suedez şi polonez – şi întregul mod în care a gestionat Rusia cazul opozantului Aleksei Navalnîi.
„În ceea ce priveşte afacerea Navalnîi, condamn cu cea mai mare fermitate de la început până la sfârşit ce s-a întâmplat, de la otrăvire (…) până la condamnare, şi astăzi expulzarea diplomaţilor german, polonez, suedez care a fost decisă de Rusia”, a declarat preşedintele francez la finalul unui consiliu de apărare franco-german cu cancelarul german Angela Merkel.
Și Angela Merkel a condamnat expulzarea unor diplomaţi europeni din Rusia, dar a subliniat că va menține deschis dialogul cu Rusia.
Cancelarul german Angela Merkel a condamnat vineri expulzarea unor diplomaţi europeni din Rusia, decizie pe care a calificat-o drept ”nejustificată” şi un nou pas prin care Rusia se îndepărtează de statul de drept, dar a subliniat că va menţine deschis dialogul cu Moscova şi nu vor fi suspendate lucrările la gazoductul Nord-Stream 2, Berlinul fiind însă favorabil sancţiunilor împotriva Rusiei, potrivit Agerpres.
Şefa guvernului de la Berlin a menţionat că Germania îşi ”rezervă dreptul de a continua sancţiunile (împotriva Rusiei), în special împotriva unor persoane individuale”, dar a adăugat că este o ”datorie diplomatică” să menţină deschise canalele de comunicare cu Moscova.
Cât despre gazoductul Nord Stream 2, Angela Merkel a respins o posibilă suspendare a lucrărilor la acest proiect. ”Poziţia (Germaniei) asupra Nord Stream 2 nu este deocamdată afectată de aceasta; este un proiect asupra căruia cunoaşteţi poziţia guvernului federal” german, a punctat Merkel.
Rusia a anunţat vineri expulzarea unor diplomaţi din Suedia, Germania şi Polonia, acuzându-i că au luat parte la protestele ilegale din luna ianuarie împotriva încarcerării opozantului Kremlinului Aleksei Navalnîi.
Navalnîi, principalul opozant al lui Putin, condamnat la 3 ani și jumătate cu EXECUTARE
Ministerul de Externe rus a declarat într-un comunicat că Moscova consideră inacceptabile acţiunile diplomaţilor.
Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a criticat vineri decizia Rusiei de a expulza trei diplomaţi europeni, în contextul în care el se află în vizită la Moscova. Borell a a cerut ca această decizie să fie „reevaluată”.
Diplomați din UE care au fost la protestele pentru Aleksei Navalnîi, EXPULZAȚI din Rusia. Decizia, chiar în ziua vizitei șefului diplomației UE la Moscova
Tensiunile au început după condamnarea principalului adversar politic al lui Vladimir Putin - Aleksei Navalnîi.
Val internațional de ACUZAȚII la adresa Rusiei după condamnarea lui Aleksei Navalnîi. Moscova: ”Occidentul este DECONECTAT de realitate”