REZULTATE FINALE BAC 2015 DUPĂ CONTESTAȚII. Unul din zece elevi care au susţinut examenul de bacalaureat a contestat nota primită. După recorectare, numărul candidaţilor promovaţi a crescut.
Toate notele finale la BAC 2015 pot fi văzute pe Edu.ro
"În urma contestaţiilor, procentul este de 67,9%. Avem o creştere de 1,5% după contestaţii. Creşterea se încadrează în limitele cunoscute din anii anteriori", a declarat ministrul Educației Sorin Câmpeanu.
Surpriză însă. Cei mai mulţi elevi au primit note mult mai mari, la recorectare.
"La limba şi literatura română, unde prima notă a fost de 7,60, iar după recorectare am avut 9,60. Mare mi-a fost surpriza să constat diferenţa de 2 puncte între corectura iniţială şi recorectarea lucrării. Este un mare semn de întrebare faţă de sistemul de învăţământ", a declarat VIOLETA BECLEA, părinte.
REZULTATE FINALE BAC 2015 DUPĂ CONTESTAȚII: Cine a greșit?
În astfel de situaţii, ministrul Educaţiei a anunţat că va solicita o a treia comisie, care să verifice cine a greşit.
"Constatăm unde au fost diferenţe multe şi mari, în ce judeţ, coborâm la nivelul centrului de evaluare, reevaluăm. Vedem care profesori au greşit în evaluare şi luăm măsurile care se impun. Prima măsură este cea a excluderii din rândul celor care sunt cooptaţi în procesul de evealuare", a spus ministrul.
Comparativ cu sesiunea de anul trecut, numărul elevilor care au promovat examenul de bacalaureat a crescut cu 14.293.
REZULTATE FINALE BAC 2015 DUPĂ CONTESTAȚII: Harta promovării
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat vineri, 10 iulie, rezultatele finale, înregistrate după soluţionarea contestaţiilor, în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2015.
Astfel, din totalul celor 159.715 absolvenţi de liceu care s-au prezentat la examen, au promovat, după soluţionarea contestaţiilor, 108.436 (67,9%) de candidaţi, cu 1,5% peste rata de la prima afişare a rezultatelor (66,41%). Rezultatul este superior cu peste 7 puncte procentuale celui înregistrat în prima sesiune a anului 2014 (60,65%) şi cu 11,5% faţă de 2013 (56,4%). Rata de promovare pentru promoţia curentă este de 74,2% (102.047 de elevi), în creştere cu 1,42% după soluţionarea contestaţiilor şi cu 11,1% mai mare faţă de anul 2013 (63,1%).
La nivel naţional, s-au înregistrat 81 de medii de 10, cu 18 peste cele consemnate iniţial. Pe judeţe, cele mai ridicate procente de promovare s-au înregistrat în judeţele Cluj (83,42%), Braşov (80,53%), Bacău (79,97%) şi Sibiu (77,69%). Rata de reuşită în Capitală este de 70,22% (în creştere cu 2,2%), superioară cu peste 11 puncte procentuale celei de anul trecut. Singurele judeţe aflate sub 50% sunt Giurgiu (37,33%), Ilfov (41,90%) şi Teleorman (44,31%).
REZULTATE FINALE BAC 2015 DUPĂ CONTESTAȚII: Câte contestații s-au depus
În total, au fost depuse 50.501 contestaţii: 22.637 la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), 493 la proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), 13.185 la proba scrisă obligatorie a profilului E)c) şi 14.186 la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d). În medie, rata de admitere a contestaţiilor la cele patru probe este de 42,3%: 50,6% la proba E)a), 42,8% la proba E)b), 40,8% la proba E)c) şi 35% la proba E)d).
Reamintim că din totalul celor 168.939 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 159.715 candidaţi (137.481 din promoţia 2014-2015 şi 22.234 din promoţiile anterioare). 9.224 de candidaţi au absentat. 332 elevi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar 50.947 de candidaţi au fost respinşi (35.212 din promoţia curentă şi 15.735 din promoţiile anterioare).
Subliniem că din totalul absolvenţilor de clasa a XII-a din promoţia curentă, înmatriculaţi în unităţile de învăţământ la începutul anului şcolar 2014-2015, 76,9% s-au înscris şi au participat la examenul de Bacalaureat din această sesiune, cu trei procente mai mult decât în sesiunea iunie - iulie a Bacalaureatului 2014.
Media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală, a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul celor 159.715 candidaţi prezenţi, aici fiind incluşi şi cei 332 de absolvenţi eliminaţi.
În semn de apreciere a excelenţei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice va înainta Guvernului un proiect de hotărâre privind premierea cu 3.000 de lei a fiecărui elev care a obţinut media 10 la Bacaluareat (81 de elevi), respectiv cu 1.000 de lei a fiecărui elev de clasa a VIII-a care a obţinut media generală 10 la Evaluarea Naţională (456 de elevi).Vă transmitem, ataşat, un dosar de presă ce conţine informaţii statistice detaliate privind prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat.
REZULTATE FINALE BAC 2015 DUPĂ CONTESTAȚII: Calendarul pentru sesiunea august-septembrie 2015
13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în
limba română – proba A
17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în
limba maternă – proba B
18 -19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație
internațională – proba C
20 - 21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D
24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) –
probă scrisă
31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea
contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor
3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale