REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 EDU.RO. Subiectele probei de limba română de la evaluarea elevilor de clasa a VIII-a sunt contestate de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, care reclamă, între altele, dificultatea mare a unuia dintre acestea, considerat în afara programei, şi faptul că un altul a avut baremul prost gândit.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 EDU.RO. Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi enumeră nemulţumirile legate de subiecte într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Educaţiei, Remus Pricopie. Scrisoare este făcută publică, potrivit semnatarei ei - Mihaela Gună, preşedintele federaţiei -, în contextul afişării, vineri, a rezultatelor la examenele de Evaluare Naţională 2014.
"Am ajuns astăzi (vineri, n.r.) să facem coadă la şcolile din România pentru a depune contestaţiile pentru notele de la proba de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului mai sus-menţionat. Considerăm că Centrul Naţional de Evaluare, din subordinea dumneavostră a elaborat subiectele la această probă fără să ţină cont de programa elevilor şi fără să aibă o legătură cu realităţile şcolii gimnaziale din România", se arată la începutul mesajului adresat ministrului.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 EDU.RO. În continuare, sunt detaliate nemulţumirile legate de subiecte, prima fiind aceea că elevii de clasa a VIII-a au trebuit să rezolve mai multe cerinţe legate de o poezie "filozofică" ("Gânduri pentru Anul Nou" de Ion Minulescu) ale cărei teme, susţin părinţii, se studiază în liceu.
"În clasa a VIII-a se studiază genul liric, dar numai specia pastel. Poezia filozofică, de genul 'Gânduri pentru Anul Nou' (I. Minulescu), care tratează teme existenţiale (moartea şi viaţa, trecerea timpului, iubirea) se studiază la liceu. Oare s-a încurcat subiectul cu unul de la bacalaureat? Sau întâi evaluăm şi apoi predăm?", se arată în scrisoare.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 EDU.RO. GENERAŢIA FACEBOOK A DAT EXAMEN
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 EDU.RO Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi reclamă şi că "cele două compuneri de la literatură sunt asociate ca teme, fapt care a făcut ca un copil care nu a înţeles mesajul poeziei să nu aibă oportunitatea unei recuperări pe o temă diferită".Pornind de la aceeaşi poezie a lui Minulescu, elevii au avut de menţionat mai multe sinonime pentru trei cuvinte din versurile acesteia, cerinţă la care, spun părinţii, baremul a fost "prost gândit şi nu a lăsat libertate profesorilor evaluatori să ia în considerare toate variantele de răspuns corecte".
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 EDU.RO Baremul la acest subiect, făcut public de Ministerul Educaţiei, a fost următorul: câte 2 puncte pentru notarea oricărui sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate (de exemplu: fiindcă - deoarece, căci; cer - pretind, solicit; liniştit - calm, stăpânit).
În scrisoare este contestat şi subiectul de gramatică având ca ipoteză fraza "Când sunt scrise bine, romanele constituie în sine poveşti despre viaţă, care îl încurajează pe cititor să înţeleagă mai bine profunzimea experienţei umane". Cerinţa a fost ca elevii să transcrie două propoziţii subordonate diferite din această frază, precizând felul acestora.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 EDU.RO Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi consideră controversat subiectul, pe motiv că fraza este interpretabilă. "În timpul corectării, în unele judeţe s-a retras baremul şi, după un timp, s-a readus baremul cu modificări", susţine Mihaela Gună.
Contestat este şi ultimul subiect al probei: "Redactează, în 80-150 de cuvinte, o scurtă naraţiune în care să prezinţi o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire organizată de şcoală, cu un scriitor contemporan".
"Apreciem că subiectul întâlniirii cu un scriitor contemporan a asigurat egalitate de şanse copiilor din mediul rural cu cei din mediul urban", se afirmă în scrisoarea deschisă adresată lui Remus Pricopie.
În final, părinţii îi critică pe cei care au elaborat subiectele, subliniind că acestea au fost "o bătaie de joc"
"Această întrecere a profesorilor propunători de subiecte din Centrul Naţional de Evaluare a reuşit să-i faca pe copiii noştri să înţeleagă că toată munca lor a fost desconsiderată. Criteriile de evaluare pe post ale experţilor din instituţia respectivă au în vedere numai acest lucru? Pentru că altfel, nu vedem de ce ar rămâne in funcţii după asemenea bătaie de joc la adresa copiilor şi a dascălilor lor", spune Gună.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 EDU.RO În urma evaluării naţionale, şi o profesoară de limba română de la o şcoală din Capitală, arăta că mai multe subiecte la această probă de la evaluarea naţională, ca şi baremul au fost greşit concepute, analizându-le punctual. "Mă gândesc de două zile la copiii mei care au muncit foarte mult anul acesta şi la cât o să fie de dezamăgiţi. (...) De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza viziunii celor care conduc învăţământul sau, mai bine zis, a lipsei lor de viziune", scria profesoara Carmen Stoica, de la Şcoala nr. 99 din Capitală.