REZULTATE BAC 2014. Deşi a făcut o lucrare aproape perfectă la proba de Anatomie, iar în urma evaluării răspunsurilor de către profesorul de la clasă se aştepta la o notă de 9.70, eleva a primit nota 2. Luni, teza fetei a fost vizualizată de un profesor desemnat de Inspectoratul Şcolar, care a confirmat că aceasta a fost notată greşit, scrie adevarul.ro.
REZULTATE BAC 2014. Diana Georgiana Stoleriu este unul dintre elevii cu rezultate foarte bune ai Liceului „Mihail Kogălniceanu” (LMK) din Vaslui. La Bacalaureat, aceasta a fost notată cu 9.90 la proba de matematică şi 8.80 la cea de limba română.
REZULTATE BAC 2014. Convinsă că este vorba de o greşeală la transcrierea notei, eleva a mers luni, însoţită de părinţi, la liceu. În urma verificărilor făcute de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui s-a constatat că nu este vorba de o greşeală de transcriere, ci pur şi simplu lucrarea a fost notată cu 2.00.
REZULTATE BAC 2014. Tot la solicitarea ISJ Vaslui, lucrarea elevei a fost vizualizată de un profesor de biologie care avea să confirme că, în baza răspunsurilor oferite, lucrarea ar fi trebuit să fie notată cu peste 9.50.