"În momentul de față sunt nesemnificative (exit-poll-urile — n.r.) având în vedere că din 18.500 de secții de votare au fost culese informații doar din 600, maxim 700 de secții. Urmează să vedem rezultatele clare, după numărarea voturilor. (...) Am făcut și noi, în paralel, niște sondaje și ale noastre arată altfel ca și intenție de vot a celor care urmau să voteze. Urmează să vedem rezultatele, asta este important", a afirmat Amariței.
Despre desfășurarea procesului electoral candidatul Partidului Prodemo a susținut că a fost cel mai slab scrutin organizat, subliniind că are o experiență în acest domeniu de vreo 15 ani.
"Nu știu dacă prost, dar la nivelul cel mai de jos față de celelalte procese electorale în anii precedenți", a afirmat el.
Mirel Mircea Amariței le-a mulțumit tinerilor, aceștia reprezentând segmentul căruia i s-a adresat.
"S-a văzut că prezența la vot a fost mai mare în zona urbană, de aceea avem încredere că tinerii au fost cei care au ridicat această prezență la vot și electoratul clasic cel din zona rurală nu s-a mai mobilizat", a mai spus Amariței, potrivit agerpres.ro.