In Parlamentul Romaniei a fost depus recent un nou proiect de lege care urmeaza sa aduca modificari importante privind plata rovinietei. Aceasta initiativa vine la scurt timp dupa ce noile taxe de drum au fost implementate si a fost conceputa cu scopul de a simplifica procedura de achitare a rovinietei pentru soferi. Conform propunerii legislative, rovinieta ar putea fi platita chiar si dupa ce soferii au circulat pe drumurile publice, oferindu-le acestora o mai mare flexibilitate in privinta achitarii taxei de drum.
Parlamentarii care au initiat acest proiect de lege au subliniat ca aceasta modificare ar putea fi benefica atat pentru conducatorii auto, cat si pentru industria transporturilor, permitandu-le acestora sa achite rovinieta in functie de propriile nevoi si program. Cu toate acestea, proiectul de lege urmeaza sa fie supus dezbaterii in Parlament, unde va trebui sa primeasca sustinerea majoritatii pentru a fi adoptat.
Concret, inițiatorii legii consideră că achitarea taxei de drum ar trebui să fie posibilă în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naţionale.
„Achitarea şi emiterea rovinietei pot fi realizate cu cel mult 30 de zile înainte şi nu mai târziu de 24 de ore de data de început a valabilităţii acesteia”, prevede actul normativ.
Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Practic, inițiatorii propun eliminarea din textul articolului 5, alineat 2), a prevederii potrivit căreia rovinieta se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România.
Ce pățesc șoferii care nu achită taxa de drum în 24 de ore
Iniţiatorii arată că, în prezent, legea prevede că plata rovinietei se realizează anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale. În plus, dacă ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei este ziua în curs, valabilitatea începe la ora înregistrării informaţiilor privind achitarea rovinietei în baza de date a SER.
„Practic, utilizatorul de autovehicul care, din diferite motive, a uitat să îşi plătească rovinieta este amendat automat, fără a avea posibilitatea de a remedia această situaţie care are la bază neatenţia şi nu reaua-credinţă a utilizatorului”, susţin iniţiatorii.
Ei arată că în cazul taxei de pod de la Feteşti este o abordare diferită, utilizatorul având posibilitatea să plătească taxa de trecere înainte, în momentul în care trec sau până la 24 de ore după trecerea pe Podul de la Feteşti.
„Considerăm că se impune modificarea legii în sensul de a da posibilitatea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale să plătească rovinieta în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naţionale. O astfel de măsură vine în ajutorul cetăţenilor corecţi care au fost neatenţi şi ar reprezenta încă un pas în direcţia corectă privind plata rovinietei, după implementarea sistemului de plată online”, mai arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.
Iar cei care nu plătesc rovinieta în 24 de ore, ar urma să fie amendați conform legii actuale.
Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.