Iulia Cociuba, șefa de promoție a Colegiului „Mihai Viteazul” din Ineu, județul Arad a i-a surprins pe cei prezenți la ceremonie printr-un discurs de absolvire mai puțin obișnuit. În cadrul acestuia, tânăra a criticat școala și felul în care atmosfera din cadrul unității de învățământ a marcat-o și i-a modelat personalitatea.
„Astăzi vreau să împărtășesc cu dumneavoastră o perspectivă diferită asupra anilor de liceu. Poate că nu e discursul clasic de mulțumire și celebrare, dar este unul sincer și reflectă în mod real experiențele mele.
Am petrecut ani învățând pentru note și validare academică și am realizat abia acum cât timp am pierdut. Am dobândit doar cunoștințe, nu și valori, pentru că asta înseamnă, din păcate, școala.
În loc să fie un loc al învățării și dezvoltării, școala a devenit o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți dintre noi. Ne-am simțit deseori în imposibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, de a gândi diferit sau de a fi autentici.
Ce m-a învățat școala? Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde. Școala a devenit un loc unde performanțele noastre sunt atribuite meritelor instituției și profesorilor, iar eșecurile ne sunt puse în cârcă. Am avut parte de un sistem care ne-a învățat mai degrabă cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic”, a spus eleva.