Numărul judecătorilor şi procurorilor, care au semnat un memoriu ca modificările legislative să nu ajungă realitate, a depăşit 3500 de magistraţi. Asta înseamnă peste jumătate din totalul lor.
Câţiva susţinători ai judecătorilor şi procurilor care contestă propunerile ministrului Justiţiei s-au adunat astăzi în faţa unor tribunale din ţară.
Printre cei prezenţi la Tribunalul Bucureşti a fost şi Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii. Principalele critici la parchetul de legi sunt referitoare la trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei şi scoaterea preşedintelui din schemă numirii procurorilor şefi.