După reuniune, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va susţine o conferinţă, aceasta fiind prima sa apariție în faţa presei din iunie.
Duminică, ziua în care guvernul de la Kabul a căzut, liderul NATO a declarat că Alianța contribuie la securizarea aeroportului din capitala Afganistanului ”pentru a facilita şi coordona evacuarea” cetăţenilor occidentali în faţa înaintării talibanilor, potrivit Agerpres.
O zi mai târziu, aeroportul din Kabul a fost teatrul unor scene de haos total, mii de afgani adunându-se pe pistă pentru a prinde un zbor cu care să fugă din ţară.
Preluarea puterii de către talibani intervine în contextul în care SUA şi NATO au început în mai retragerea celor 9.500 de militari ai lor, între care 2.500 de americani, încă prezenţi în Afganistan.
Luni a venit și prima reacție din partea SUA. Consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui Joe Biden, Jake Sullivan, a declarat că situația din Afganistan ”a evoluat cu o viteză neașteptată”. Acesta a precizat însă că liderul american nu regretă decizia de a retrage militarii mai devreme decât era stabilit, în condițiile în care armata țării nu luptă pentru poporul său. Mai multe detalii despre mesajul președintelui SUA sunt disponibile AICI.