Cand vrei ceva bun, ieftin si rapid, incearca aceasta prajitura simpla cu iaurt. Nu este o prajitura de casa cu care sa furi privirile, dar este o prajitura pufoasa, gustoasa si aromata. In functie de preferinte, se pot adauga in compozitie ceva fructe de sezon, bucati de nuca prajita sau ciocolata tocata.
Ingrediente:
- 3 oua
- 3/4 cana zahar (150 grame)
- 1/2 cana ulei (125 ml)
- 1 cana iaurt
- 1 si 1/2 cana faina (300 grame)
- 1 plic praf de copt
- coaja de lamaie Finesse
- esenta de vanilie
(Se va folosi cana de 250 ml)
Mod de preparare:
Galbenusurile se mixeaza cu zaharul si aromele pana isi dubleaza volumul si zaharul se topeste. Se adauga iaurtul si uleiul amestecand continuu. Faina amestecata cu praful de copt se adauga peste galbenusuri si se omogenizeaza.
Albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare. Se adauga in compozitia de mai sus, in 2-3 transe, amestecand usor cu o spatula, cu miscari de sus in jos.
Compozitia se toarna intr-o tava (20/30 cm) tapetata cu hartie de copt. Se da la cuptor la foc mediu (160 grade cuptor electric cu ventilatie) pentru cca 30 de minute. Se face testul cu scobitoarea.
Se scoate pe un gratar, se lasa sa se raceasca, apoi se portioneaza dupa dorinta.