"FONDUL PENTRU MODERNIZARE‼️ Se fac noi investiții în infrastructura energetică din țara noastră!
Proiectul 1 : Stația de transformare 110/20kv Sibiu Vest, municipiul Sibiu
Valoarea totală a proiectului este de 70.301.509 lei inclusiv TVA, iar data limită prevăzută pentru finalizarea investiției este 30.06.2025.
Valoarea maximă asigurata din Fondul pentru modernizare este de 45.168.571 lei, reprezentând 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului.
Prin implementarea proiectului „Stația de transformare 110/20kV Sibiu Vest, mun. Sibiu” vor fi realizate investiții în infrastructura energetică pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță, securitate și continuitate a serviciilor de distribuție energie electrică.
Obiectivele proiectului corelate cu cele ale Fondului pentru Modernizare, sunt:
Asigurarea siguranței în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor existenți Zona Industrială Sibiu Vest;
Asigurarea posibilității de racordare a viitorilor consumatori din Zona Industrială Sibiu Vest prin extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice
Extinderea rețelei de 110kV cu LES 2x1,8 km
Extinderea rețelei de 20kV cu LES m.t. cu 3,79 km
Realizare Stație de transformare 110/20kV
Digitalizarea rețelelor de distribuție, automatizarea circuitelor de protecții, comandă, telecomunicații necesare funcționării stației.
Proiectul 2: Modernizarea rețelelor de distribuție energie electrica 110kV in zona stațiilor electrice de transformare Centru- Aeroport-Ioșia-Mecanica – municipiul Oradea
Valoarea totală a Proiectului este de 201.948.551 lei inclusiv TVA iar data limită prevăzută pentru finalizarea investiției este 30.06.2026.
Valoarea maximă asigurata din Fondul pentru modernizare este de 126.273.755 lei, reprezentând 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului.
Prin implementarea proiectului „Modernizarea rețelelor de distribuție energie electrică 110kV în zona stațiilor electrice de transformare Centru, Aeroport, Ioșia și Mecanica” - Oradea vor fi realizate investiții în infrastructura energetică pentru asigurarea funcționării în conditii de siguranță, securitate și continuitate a serviciilor de distribuție energie electrică.
Obiectivele proiectului corelate cu cele ale Fondului pentru Modernizare, sunt:
Asigurarea siguranței în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor existenți în Zona Industrială a municipiului Oradea
Creșterea capacității de distribuție a rețelelor de 110kV din Zona Industrială a municipiului Oradea
Creșterea gradului de siguranță în funcționare
Extinderea rețelei LES 110kV cu 4,8 km
Înlocuirea liniilor electrice aeriene de 110kV cu linii electrice subterane pe o porțiune de 6,64 km
Modernizare stații de transformare 110/20kV
Digitalizarea rețelelor de distribuție, automatizarea circuitelor de protecții, comandă, telecomunicații necesare funcționării stației", a anunțat ministrul, într-o postare pe Facebook.