O anchetă realizată în 2016 de Rise Project arată în anul 2007, Hamza Karimov a venit la București să conducă prima filială a Socar. Tural Karimov, fratele lui vitreg, a ajuns mai târziu la București și s-a lansat în afaceri imobiliare de milioane de euro, dar a trecut o scurtă perioadă și prin departamentul de achiziții al Socar.
Tural Karimov a fost acuzat în 2016 că a coordonat o rețea de firme și interpuși, prin intermediul cărora a păgubit bugetul public și a spălat banii proveniți din evaziune. Operațiunile frauduloase, spuneau procurorii, s-au derulat în prima parte a anului 2014.
În prima linie s-au aflat două firme bucureștene, Latina Admin Imob și Intermarket Trade SRL. Ambele au primit bani de la Socar Petroleum pentru construirea unor benzinării. Fără experiență în domeniu, cele două SRL-uri au subcontractat lucrările și serviciile de două ori, umflând astfel artificial achizițiile. Sumele în plus pentru lucrările și serviciile fictive au diminuat valoarea taxelor plătite la stat și au alimentat conturile unei alte firme – AM&T Construcții Metalice. De aici au intrat într-un circuit de firme-fantomă și au ajuns, la final, în mâinile lui Tural Karimov.
În total, procurorii au calculat că 4,3 milioane de lei au ajuns, în pungi, în mai multe tranșe, la Karimov junior. AM&T Construcții Metalice era deținută, la momentul operațiunilor, de frații Naci și Guneș Kenan, cetățeni români de origine turcă. Compania susține că a construit opt din cele 34 de benzinării pe care le deține Socar în România.
În acte, SRL-urile din prima linie erau deținute de offshore-ul cipriot, Naltrinda Ltd.
În actul de acuzare, procurorii susțin că reprezentantul legal al offshore-ului cipriot a gestionat operațiunile financiare și a acționat ca interpus al lui Tural Karimov.
În iulie 2016, consiliul de administrație al Socar Petroleum a numit un director cu mandat limitat, pe lângă Hamza Karimov, ca să reprezinte filiala în relația cu autoritățile române și să-i conducă operațiunile curente.
Hamza Karimov, directorul general al Socar Petroleum, a declarat pentru cei de la Rise Project, în 2016:
„Informațiile procurorilor sunt false. Socar nu are nicio legătură cu această poveste. Dacă alții au făcut ceva, Socar nu este responsabil. (…)Fratele meu este un om foarte bun, a investit mult în România. El nu mai lucrează la Socar. (…) Vă pot spune că Socar o să continue dezvoltarea rețelei de benzinării. Aceste acuzații sunt false, sunt persoane și companii care au o problemă cu activitatea Socar.”