Gheorghiță a subliniat că, în contextul în care avem o creștere exponențială a cazurilor Covid-19 și sute de pacienți la ATI, dar acces facil la testare și vaccinare gratuită, astfel de măsuri nu pot fi evitate doar pentru că sunt nepopulare.
”Eu cred că suntem într-o altă parte a pandemiei. Avem acces mult mai larg la testare, avem testele rapide, accesibile, ușor de efectuat și mai ieftine față de PCR și avem vaccinarea la îndemână.
Suntem pe o creștere exponențială, avem peste 700 de pacienți la ATI, 60 de decese raportate zilnic... Nu putem să neglijăm implementarea unor măsuri pentru că sunt nepopulare și pentru că par discriminatorii.
Sunt măsuri care dau posibilitatea celor care vor să se vaccineze să-și continue viața socială, într-un anumit interval în care situația epidemiologică este bună. Se aplică în localitățile unde rata de infectare depășește 3 la mie”, a explicat medicul vineri seară, la un post TV.
Coordonatorul CNCAV a mai anunțat că, potrivit noilor estimări, în octombrie am putea înregistra 20.000 de cazuri Covid-19 pe zi și sute de decese.
Vineri, Guvernul a adoptat noi restricții, în contextul creșterii alarmante a cazurilor de Covid. Certificatul verde, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea, va fi obligatoriu în restaurante, cafenele sau la evenimente private. Măsura se aplică în localitățile unde rata de infectare depășește 3 cazuri la mia de locuitori. Ca noutate, certificatul verde va fi obligatoriu și pentru copii. Detalii sunt disponibile AICI.