Într-un interviu pentru BBC, Mihai Popşoi a declarat că în spatele atacului cibernetic de la Poşta Moldovei, care a avut loc în februarie 2024, s-ar afla Federaţia Rusă. De asemenea, hackerii ruşi sunt cei care au atacat site-ul postului public de televiziune de la Chişinău, potrivit acestuia.
Capacităţile de apărare cibernetică ale Republicii Moldova sunt "încă modeste", dar autorităţile le consolidează cu ajutorul partenerilor externi, a declarat şeful diplomaţiei moldovene în interviu, citat de Agerpres.
Răspunsul dat de Marcel Ciolacu când a fost întrebat câți candidați PSD la alegerile din 9 iunie au dosar penal
"Ne consolidăm rezilienţa, avem parteneriate puternice, inclusiv cu Marea Britanie, SUA şi alţi parteneri din Europa, pentru a ne ajuta să ne construim apărarea, inclusiv apărarea cibernetică", a afirmat Mihai Popşoi.
La 20 februarie, Poşta Moldovei a devenit ţinta unui atac cibernetic, fiind vizat sistemul informaţional. Astfel, prestarea serviciilor poştale şi financiare a fost sistată până la recuperarea sistemului. Acestea au fost reluate parţial abia peste trei zile, pe 23 februarie, iar complet - pe 29 februarie. Ministrul dezvoltării economice şi digitalizării, Dumitru Alaiba, a dat asigurări că datele personale ale clienţilor Poştei Moldovei nu au fost compromise în urma atacului cibernetic, notează NewsMaker.
Pe 27 şi 28 aprilie, atacuri cibernetice asupra site-ului Moldova 1 au fost respinse cu succes, conform portalului citat.
Marcel Ciolacu anunță dezastrul: datoria publică va ajunge la 48 - 49% din PIB în acest an