El a precizat că preşedintele Ucrainei a cerut Ungaria şi prim-ministrului Orban să voteze extinderea sancţiunilor asupra sectorului energetic, Ungaria să nu cumpere gaz şi petrol de la Rusia, să permită tranzitul armelor şi să trimită arme în Ucraina. Solicitările au fost, însă, respinse, spune oficialul de la Budapesta.
„Ungaria vrea să rămână în afara acestui război și de aceea nu va permite tranzitarea armelor şi nu va trimite arme în Ucraina. În acelaşi timp, îi ajută cu toate mijloacele pe refugiaţii de război, oferindu-le asistenţă umanitară", a subliniat Bertalan Havasi.
„Oprirea livrării petrolului şi gazului ar însemna că familiile maghiare ar trebui să plătească preţul războiului". Potrivit oficialului, 85% din gospodăriile din Ungaria sunt încălzite cu gaz, iar 64% din importul de petrol al Ungariei provine tot din Rusia. Acesta a subliniat că această cantitate de gaz livrată în momentul actual de Rusia nu poate fi obţinută nici fizic din vreo altă sursă.
„Ungaria nu poate permite ca preţul războiului să fie plătit de familiile maghiare. Prin urmare, la fiecare for european, ca şi până acum, vom continua să ne opunem extinderii sancţiunilor asupra surselor de energie ruseşti", a mai spus Bertalan Havasi.