”Iertați-mă, eu depun jurământul cândva săptămâna viitoare, deci până atunci sunt doar Avocatul Poporului propus și votat de Parlament. Intrarea în funcție efectivă se întâmplă după depunerea jurământului și categoric eu n-am cum să vă răspund astăzi la această întrebare. Trebuie eu însămi să văd OUG privind Codul Adminsitrativ, trebuie să existe o discuție în interiorul instituției, așa mi se pare corect în raport cu toți oamenii care lucrează în acea instituție, mai ales cu adjuncții Avocatului Poporului și Consiliul Consultativ”, a declarat Renate Weber pentru RFI Romania, întrebată dacă va ataca la CCR Codul Administrativ.
Uniunea Salvaţi România a anunțat că va depune, joi, o sesizare prin care îi solicită Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ, anunţă senatorul USR Florina Presadă.
"Joi dimineaţă voi merge la Avocatul Poporului pentru a depune sesizarea prin care îi solicităm să atace ordonanţa de urgenţă care va baroniza România. Pe scurt, motivele identificate pentru care Renate Weber, noul Avocat al Poporului, îşi poate exercita atribuţia de a sesiza Curtea Constituţională a României cu o excepţie de neconstituţionalitate sunt atât extrinseci, cât şi intrinseci. Am redat destule motive pentru care Avocatul Poporului să apere cetăţenii şi nu baronii locali", afirmă Florina Presadă, într-un comunicat transmis AGERPRES.
USR reclamă în sesizare lipsa caracterului de urgenţă al actului normativ.
"Curtea Constituţională a arătat în nenumărate rânduri că 'urgenţă' înseamnă o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată ori existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care ar pune în pericol un interes public. Nu este cazul actului normativ de faţă. Acestei jurisprudenţe i se alătură concluziile ultimului Raport al Comisiei de la Veneţia în cazul României, care precizează că folosirea ordonanţelor de urgenţă afectează calitatea legislaţiei, securitatea juridică, slăbeşte controlul extern asupra Guvernului şi nesocoteşte principiul separaţiei puterilor în stat. Mai mult, Comisia de la Veneţia solicită Guvernului României să reducă în mod drastic folosirea ordonanţelor de urgenţă în toate domeniile de activitate", se arată în sesizare.
USR argumentează demersul şi prin inexistenţa codificării şi lipsa de claritate şi predictibilitate a normei.
"Codul administrativ este în fapt un text normativ ce nu respectă normele de tehnică legislativă (nu corespunde unei operaţiuni de codificare). Totodată, el nu întruneşte rigorile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate. Respectarea standardelor de claritate şi predictibilitate a legii reprezintă o exigenţă de rang constituţional, aşa cum o arată jurisprudenţa Curţii Constituţionale", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii USR critică mai multe aspecte din actul normativ, printre care introducerea obligativităţii ca preşedintele României să răspundă în maximum 10 zile la propunerea premierului de numire a unui nou ministru, schimbarea majorităţilor necesare pentru adoptarea hotărârilor de consiliu local privind administrarea patrimoniului de la două treimi din numărul consilierilor în funcţie la jumătate plus unu din numărul acestora, înfiinţarea pensiilor speciale pentru anumite categorii de aleşi locali, abrogarea dintre normele în vigoare a prevederii care dispune suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public trimis în judecată pentru anumite infracţiuni.
"Prevederile normative criticate, prin care se acordă pensii speciale în beneficiul persoanelor fizice care au exercitat funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, începând cu anul 1992, contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii", susţine USR.