UPDATE 17:15. Banii din creditele luate fraudulos de la BRD de Remus Truică au fost investiți în imobile și ambarcațiuni de lux, potrivit procurorului- șef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, informează Agerpres.
"O parte din aceste credite au fost investite în imobile și ambarcațiuni de lux. Prejudiciul total cauzat patrimoniului BRD se ridică la 43,5 milioane euro. Conducerea BRD a pus la dispoziția procurorilor toată documentația necesară, banca făcând plângere penală", a spus Giorgiana Hosu.
UPDATE 12:30. Potrivit unor surse judiciare, procurorii au pus sechestru asigurător pe averea lui Truică, respectiv conturi bancare, terenuri și imobile, inclusiv casa din Snagov, până la concurența sumei de 35 milioane euro, prejudiciul reținut în sarcina acestuia.
Din primele cercetări rezultă că Remus Truică ar fi luat în anul 2008 un credit de la BRD, pentru care ar fi garantat cu terenuri supraevaluate, însă nu a mai returnat banii. De asemenea, el ar mai fi ajutat și alte persoane să ia credite în același mod de la BRD, inclusiv pe șoferul său și soția acestuia, judecătoare în Capitală, scrie Agerpres.
Avocatul său a cerut un termen pentru studierea dosarului, Truică urmând să fie audiat din nou la începutul lunii iunie.
Acesta a mai precizat că nu există nicio legătură între creditul luat de Elena Udrea de la BRD şi clientul său.
Update 12.00: Remus Truică a ieșit de la DIICOT, după o oră de audieri, a declarat că a avut un credit, care a fost însă rezolvat. ”Nu mai fac nicio declarație”, a spus acesta, grăbit.
Remus Truică a venit, marţi dimineaţă, la sediul DIICOT, pentru a da explicaţii în faţa procurorilor.
Este vorba de acuzaţii în dosarul bancherilor. Truică ar fi produs BRD un prejudiciu de 35 de milioane de euro, potrivit Realitatea Tv. La intrarea în sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), omul de afaceri nu a vrut să facă nicio declaraţie.
Concret, cele 35 de milioane de euro se referă doar la credite pe care le-a luat Remus Truică, direct sau prin interpuşi, mai exact credite pe care le-ar fi contractat în baza unor documente false o vânzătoare de la un magazin din Bucureşti sau chiar şoferul omului de afaceri care ar fi contractat 7 milioane de euro de la BRD.
Afacerea BRD are şi alte ramificaţii
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a luat un credit de 3 milioane de euro de la banca respectivă, care ar fi fost girat cu un teren supraevaluat. La dosar există mai multe declaraţii ale unor angajaţi ai băncii, care au povestit detaliile prin care Udrea a primit creditul.
În cazul fostului ministru a avut loc şi o premieră în istoria băncii - un credit a fost transferat de pe numele debitorului pe cel al unei alte persoane. Astfel, Elena Udrea a scăpat de plata ratelor.
Procurorii DNA vor verifica acum modul în care i-a fost acordat.
Dosarul creditelor BRD: 29 de persoane sunt urmărite penal. Cum funcţiona reţeaua lui Remus Truică
Sârbu și SRS, puși sub acuzare, în dosar
La rândul lor, pe 15 mai, Adrian Sârbu şi Sorin Roşca Stănescu au fost puşi sub acuzare, de DIICOT, în dosarul BRD. Cei doi sunt acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani, informează Realitatea TV. Adrian Sârbu a părăsit sediul DIICOT la ora 11:00, după ce a stat de vorbă cu procurorii mai bine de o oră. Acestuia i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile şi faptul că are calitatea de suspect în dosar.
Dosarul Bancherilor, trimis în instanţă în urmă cu doi ani, scoate la lumină şi alte nume grele. Sorin Rosca Stanescu si Adrian Sarbu s-au prezentat, vineri dimineata, la DIICOT, unde au fost audiati intr-un nou dosar in care cei doi sunt cercetati pentru ca ar fi luat credite folosind acte false.
Creditele ar fi fost luate de la BRD in 2008. Patronul media Adrian Sarbu ar fi luat un credit de la BRD de 4 milioane de dolari si ar fi girat pentru suma cu un contract de management incheiat cu un grup de presa international, scrie hotnews.ro.
Fostul senator Sorin Rosca Staneascu ar fi contractat un credit pentru investitii de trei miliioane de euro. Ratele nu au fost achitate, iar garantiile depuse au fost insuficiente pentru ca banca sa poata recupera banii.
48 de percheziții în 2012
În acest dosar, anchetatorii au făcut, în 2012, în 13 decembrie, 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor.
Procurorii susţin că membrii grupului infracţional ar fi fost sprijiniţi de şapte directori generali sau directori comerciali ai unităţilor bancare, acuzaţi că ar fi coordonat procedurile de selecţie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc şi ar fi aprobat creditele deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale. Totodată, gruparea ar fi fost sprijinită şi de şase funcţionari de la unităţile bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.
Părțile civile din acest dosar sunt BRD — Groupe Societe Generale SA și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii SA — IFN, iar parte responsabilă civilmente este BRD — Groupe Societe Generale SA.
În decembrie 2012, 11 persoane au fost arestate în acest caz, pentru o fraudă de 85 milioane euro.
Potrivit DIICOT, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din București, învinuiții au realizat beneficii financiare substanțiale prin săvârșirea de fraude bancare, și anume prin obținerea în mod ilegal de credite de la două unități bancare pentru 35 de societăți comerciale controlate de membrii grupului infracțional organizat.
33 de persoane reținute în 2012
În noiembrie 2012, procurorii DIICOT au reţinut 33 de persoane, printre care liderul grupării, Daniel Ruse, şi vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel, iar Aurel Şaramet va fi cercetat în libertate în dosarul bancherilor acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani, în care prejudiciul a fost estimat la 22 milioane de euro, scrie Mediafax.
Anchetatorii au audiat la DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti persoanele cercetate în acest dosar şi au emis ordonanţe de reţinere pentru 33 dintre acestea.
Printre cei reţinuţi de procurori sunt Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte BRD, Florian Dragoş Diaconescu, fost general DIE, liderul grupări, Daniel Ruse şi fraţii Moga, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Aurel Şaramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în urma cercetărilor din acest dosar, va fi cercetat în libertate. Şaramet a fost lăsat să plece de la DIICOT vineri, în jurul orei 00.15.
Cele 33 de persoane reţinute au fost duse în arestul Poliţiei Capitalei, urmând ca vineri să fie prezentante instanţei Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.
La audieri au fost duse, o sută de persoane, între care Aurel Şaramet şi angajaţi din Ministerul Economiei, după ce anchetatorii au descins la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţile acestora din Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.
Învinuiţii din dosar sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Activitatea infracţională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca , vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu.
Mihai Grigoroiu fusese numit recent în funcţia de director adjunct în Ministerul Economiei, la Autoritatea de Management al Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Cătălin Ionuţ Roşu este auditor, iar Andrei Atanasiu era expert în Ministerul Economiei. Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, a fost decisă încetarea activităţii celor trei în funcţiile ocupate.
Potrivit DIICOT, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.