Apariția hipertensiunii (creșterea presiunii sângelui peste 140/90 mmHg) este influențată de regimul alimentar bogat în grăsimi saturate, de stres și de sedentarism, iar printre complicațiile bolii se numără creșterea riscului de infarct sau de accident vascular cerebral, pierderea vederii și apariţia afecţiunilor renale.
În cazul în care medicul şi s-a recomandat tratament medicamentos pentru hipertensiune, urmează cu stricteţe recomandările medicului. În acelaşi timp, poţi recurge şi la câteva ajutoare naturale.
Condimentele, un ajutor puțin cunoscut
Pe lângă faptul că oferă o aromă deosebită preparatelor culinare, condimentele au şi proprietatea de a scădea tensiunea arterială. Cel mai recomandat este usturoiul proaspăt, deoarece relaxează vasele de sânge și le dilată, ceea ce ușurează circulația sângelui prin vene și artere. La fel de benefic este și busuiocul, în special cel verde, întrucât are rol diuretic.
Busuiocul poate fi presărat în supe, paste și salate. Un alt condiment care nu trebuie să lipsească din bucătăria ta dacă ești hipertensiv și ai diabet este scorțișoara. Ea reglează nivelul zahărului din sânge, cu efecte benefice în hipertensiune.
Ceaiul de hibiscus reduce presiunea sângelui
Poţi reduce tensiunea arterială cu 12% dacă ai hipertensiune de gradul I (140-159/90-99 mmHg) consumând 2 căni cu ceai de hibiscus de 2 ori pe zi. Îl poţi consuma rece sau cald, iar pentru un gust mai plăcut, poți adăuga puțină miere. Și efectul ceaiului de păducel este benefic împotriva valorilor crescute ale tensiunii.
Este plin de antioxidanți care dilată vaselele de sânge și îmbunătățesc circulația sangvină. Păducelul este un ingredient des întâlnit în compoziția produselor naturiste ce au rolul de a proteja sistemul cardiovascular.
Află continuarea pe clicksanatate.ro