Atunci când starețul Mănăstirii Marea Meteoră i-a spus că nici o femeie nu a călcat în lăcașul din vârful stâncii și că lor, femeilor, le este interzis accesul acolo, ea ar fi replicat: „Dar eu nu sunt femeie! Eu sunt regină!”. Ea a fost prima urmașă a Evei care intrat în „mănăstirea interzisă femeilor”, însă cu adevărat Meteorele s-au deschis acestora abia o jumătate de secol mai târziu. Cei care știu povestea din primăvara anului 1921 șușotesc, uneori, cum că o altă regină, asemeni ei, ar putea deschide într-o zi și porțile... Athosului.
Martie, 18, anul 1921. Atena. La opt zile dupa oficierea căsătoriei Principelui Carol al României cu Prințesa Elena a Greciei, Regina Maria pornește la drum să-și împlinească voia: „Auzind că printre curiozitățile Greciei sunt niște mănăstiri fantastic așezate - Meteor, Varlam etc. - și-a exprimat dorința să le viziteze”, consemnează jurnalistul Mihail Mora în volumul „Filme. București - Atena. Note de călătorie cu prilejul căsătoriei principilor moștenitori” (1921). Cum a curs această călătorie? Un drum și o noapte pe mare, o călătorie cu trenul, alta cu automobilul, la capătul căreia regina și mica ei suită - din care nu lipseau fiica sa, Mignon, și Principele Nicolae - ajung la Kalambaca, de unde „nu se mai putea merge decât călare pe măgar”.
Regina Maria notează în caietul ei („Însemnări zilnice”. volumul III, Editura Albatros): „Printr-un capriciu al naturii, aceste extraordinare stânci se ridică din câmpie ca niște giganți pietrificați (...), aceste imensități ieșite din comun au pe culmile lor clădiri făcute de mâna omului, ceea ce face întregul lucru absolut fantastic.” Regina mai consemnează, cu duioșie chiar, entuziasmul cu care o însoțesc, pe cărările de munte, locuitorii zonei, „țărani naivi, înflăcărați și veseli”: „Am urcat anevoios (...), am început să gâfâi, mi-am scos jacheta, am zâmbit oamenilor din jurul meu, care ovaționau de câte ori îi priveam. Uneori mă opream să privesc peisajul sau să răsuflu, rezultatul: mai multe urale! Eram, desigur, într-o companie capabilă să aprecieze”.
Momentul culminant l-a reprezentat, cu siguranță, intrarea impetuoasei regine în teritoriul sacru al călugărilor greci. Vă propun, fără alte comentarii, viziunea regală și viziunea jurnalistică.
În octombrie 1926, Regina Maria pleca într-o lungă vizită în SUA. Post-factum, această veritabilă „expediție” a unei monarhii pe tărâmul celui mai puternic stat republican al vremii n-a fost scutită de critici, în ciuda impactului pe care l-a avut Regina asupra președintelui și a poporului american. Moartea prematură a Regelui Ferdinand, în iulie 1927, a fost pusă și pe seama absenței din țară a consoartei sale, tocmai în perioada în care acesta trecea printr-o grea suferință fizică (eronat diagnosticată, după unele opinii).
Regina Maria - fire tonică și ades asociată cu victoria, diplomația - a avut parte și de întâmplări nefericite legate de călătoriile sale. În 1934, pleacă la Londra pentru a-l aduce în Serbia pe tânărul ei nepot, Petr, fiul Mărioarei, devenit rege după asasinatul tatălui său, Regele Alexandru al II-lea al Iugoslaviei; pentru ca mai târziu, din ultima ei călătorie în Italia, să revină în România, bolnavă, pentru a muri „acasă”.
