La locul vizitei s-au adunat mai mulți protestatari anti-monarhie care au început să strige către cuplul regal: „Vorbeşte cu cei care te critică, Charles”, în timp ce alţii au venit cu pancarte pe care au scris: „Nu e regele meu”, potrivit Sky News.
Printre motivele pentru care anti-monarhiștii sunt supărați pe familia regală britanică se numără faptul că aceasta consumă mari sume de bani din fondurile publice: „De ce ne risipeşti banii?”, s-a strigat din mulţime. „Nu crezi în democraţie, Charles?”.
Cei doi au coborât elegant din mașină și apoi i-au salutat pe cei prezenţi, fără să acorde atenţie protestatarilor.
Apoi, Charles şi Camilla s-au întâlnit cu reprezentanţii mai multor asociaţii locale în timpul vizitei lor la castel. Monarhul a dezvăluit numele noului animal de la Grădina Zoologică din Colchester, un rinocer pe nume Dara.
Însă, la plecare, cuplul regal tot nu a scăpat de protestele oamenilor, care au început să îi huiduie din nou. Pe de altă parte, între timp s-au adunat și oameni din tabăra pro-monarhie, care a contracarat prima tabără prin intonarea imnului „God Save The King”.
King Charles has been greeted by boos and shouts while visiting Colchester.
— Sky News (@SkyNews) March 7, 2023
The monarch was visiting the city with Queen Consort Camilla.
Read more: https://t.co/V9ZWz8JHeV pic.twitter.com/ofS97AFnvI
Spre deosebire de mama sa, regina Elizabeth a II-a, Charles al III-lea nu se bucură de aceeaşi popularitate. De la preluarea mandatului, noul rege a fost întâmpinat cu ostilitate, iar un protestatar chiar a aruncat cu ouă în timpul unei vizite.