"Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul Sandu Gabriel -ministru al Comunicaţiilor la data respectivă, a procedat la realizarea 9 procedurii de achiziţie şi la încheierea contractului de licenţiere ca urmare a presiunilor exercitate de UDREA ELENA GABRIELA - în calitate membru al Guvernului şi vicepreşedinte PDL, precum şi ca urmare a presiunilor exercitate de alte persoane din conducerea partidului. S-a stabilit, de asemenea, că beneficiari ai sumelor de bani din plăţile efectuate în baza contractului sunt printre alţii inculpatul Sandu Gabriel, inculpatul Cocoş Dorin şi Partidul Democrat Liberal care a beneficiat de plata unor materiale electorale prin intermediul inculpatului Sandu Gabriel", se arată în referatul procurorilor DNA.
În referatul obţinut de Realitatea TV apare şi o referire la fostul premier, Emil Boc. "Din probatoriul testimonial rezultă că pentru promovarea hotărârii de guvern nr. 460/2009 şi alocarea bugetului necesar, inculpatul Gabriel Sandu a beneficiat de susţinerea ministrului Udrea Elena Gabriela, a primului ministru (....) şi a lui (...)", precizează documentul.