Deputații juriști discută un proiect depus de Opoziție care intenționează să scoată din vigoare Legea recursului compensatoriu.
Proiectul, depus anul acesta și respins deja de prima Cameră, Senatul, ar putea trece numai dacă deputații îl adoptă.
Recursul compensatoriu, introdus în legislația noastră în 2017, îi ajută pe deținuți să iasă ceva mai devreme din închisoare decât au posibilitatea doar în baza liberării condiționate.
În urmă cu o săptămână Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, dominată de PSD, a respins propunerile PNL și USR și a amânat dezbaterea concretă. Deputații așteaptă ca ministrul Justiţiei şi reprezentanţi ai CSM să prezenta soluţiile proprii în cazul recursului compensatoriu.
Deputaţii PNL și USR au solicitat abrogarea prevederilor Legii 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de modificare şi de completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, de modificare a Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că este nevoie de punctele de vedere ale Ministerului Justiţiei, CSM şi Parchet în privinţa recursului compensatoriu.
„Recursul compensatoriu să-l picăm aşa pentru că e o iniţiativă de abrogare – clar nu vom fi de acord. Vreau să ascult punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, al CSM, al Parchetului, Ministerului Public, pentru că eu consider că să abrogăm o lege pentru că aşa îşi doreşte un anumit partid politic este total greşit. Putem discuta, putem vedea dacă este oportun să o modificăm. Aş solicita un punct de vedere şi de la Administraţia Penitenciarelor, să trimitem o adresă, să vedem în baza acestei legi ce categorii de persoane au beneficiat şi câte", a afirmat Iordache.