Mircea Dumitru a declarat la REALITATEA TV că nu este de acord cu modalitatea prin care s-a încercat susținerea politică a actualui ministru al Educației. Pe de altă parte, acesta a declarat că Valentin Popa este un om capabil.
„Este un om capabil, m-a surprins foarte mult modul în care se exprimă în limba română. Nu am observat asta până acum”, a spus Mircea Dumitru la REALITATEA TV, precizând că a socotit că e mai bine să sea dea la o parte.
"Atunci când demnitatea publică ocupată cândva de Spiru Haret îi revine unui universitar care este și rector, iar acesta suferă dramatice episoade de luptă infantilă cu gramatica de bază a limbii române și ar trebui, mai degrabă, să "pună mâna" pe o carte elementară de sintaxă și de semantică a frazei, decât să gestioneze o reponsabilitate uriașă pentru copiii și viitorul acestei țări, ... ei bine! în astfel de circumstanțe, prezența mea în continuare în consilii ale ministerului ar dăuna mult propriei mele sănătăți sufletești", a scris Mircea Dumitru.