Este vorba despre un dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Alexandria, mai exact, o contestație la executare. Un bărbat care a fost condamnat definitiv la închisoare a depus această contestație la executarea pedepsei. Contestația a fost depusă în anul 2021 și nici până în acest moment nu a fost soluționat dosarul penal, scrie presa locală. Nu mai puțin de 100 de amânări a dat judecătorul în acest caz.
Mai mult decât atât, anul trecut, același judecător a fost sancționat de către Consiliul Superior al Magistraturii, tocmai pentru că nu a soluționat în timp util o cauză. I s-a tăiat atunci o parte din salariu, însă se pare că acest lucru nu l-a făcut să soluționeze acest dosar penal, pentru că pe portalul instanțelor de judecată se vede că a fost amânat de mai mult de 100 de ori. Cel mai probabil, bărbatul care a fost condamnat definitiv la închisoare în anul 2021 ar putea să iasă din pușcărie până când se va da sentința.