Procurorii susțin că Benyamin Steinmetz a fost implicat activ în activitatea grupului infracțional constituit pentru obținerea ilicită a proprietăților revendicate de prințul Paul, a fost informat în permanență și a susținut activitatea de traficare a influenței, aprobând săvârșirea unor fapte de corupție.
"Pentru a-și asigura susținerea intereselor membrilor grupului, inculpatul Benyamin Steinmetz a organizat petreceri private, în Israel sau la Monaco, la care a invitat persoane cu funcții importante în statul român, parlamentari sau membri ai guvernului, iar apoi numele acestora a fost folosit de membrii grupului pentru a-și dovedi influența, atât față de inculpatul Paul al României, cât și față de funcționarii publici cu atribuții în retrocedarea bunurilor revendicate de acesta și urmărite de grup. De asemenea, la astfel de petreceri au fost invitați oameni de afaceri cu scopul atragerii lor în proiectul Reciplia", se arată în rechizitoriu.
Conform aceleiași surse, Benyamin Steinmetz "era cel care a coordonat întreaga activitate, fiind cel care a adus aportul cel mai mare".
În privința lui Tal Silberstein, procurorii anticorupție arată că acesta i-a fost prezentat prințului Paul pentru a-i întări convingerea că Remus Truică are influență la nivelul conducerii politice a României, așa cum pretindea.
"Silberstein a fost esențial, persoana, reputația și susținerile acestuia fiind elementele determinante în convingerea prințului Paul al României pentru cumpărarea influenței, cu atât mai mult cu cât acesta s-a prezentat ca fiind unul dintre asociații din Reciplia. (...) Dacă în primă fază demersurile efective ale grupului infracțional pentru obținerea bunurilor au fost întreprinse de Remus Truică și Roșu Robert Mihai, ulterior, profitând de prezența sa cu regularitate în România, urmare a unui contract de consultanță avut cu (...) pentru alegerile din anul 2008, inculpatul Tal Silberstein s-a implicat în mod direct în aceste demersuri, cu atât mai mult cu cât din această postură a putut să pretindă față de inculpatul Paul al României că are influență inclusiv la nivelul primului-ministru de la acea dată (Călin Popescu Tăriceanu — n.r.)", se menționează în rechizitoriu.
Procurorii mai susțin că Silberstein "prezenta și afișa permanent această legătură a sa la cel mai înalt nivel politic în statul român, fiind prezentată ca modalitate de rezolvare a eventualelor probleme ivite în derularea afacerii". În plus, profitând de legăturile politice, cetățeanul israelian a acționat, la solicitarea lui Remus Truică, pentru obținerea unei funcții politice de reprezentare pentru prințul Paul, purtând discuții directe cu persoane care ar fi avut competență în acest sens.
"Pe lângă activitatea de traficare a influenței față de inculpatul Al României Paul Philippe, inculpatul Tal Silberstein a susținut grupul infracțional și prin implicare și acțiuni nemijlocite în procedurile de retrocedare, prezentându-se în fața autorităților care urmau să soluționeze cererile și etalându-și relațiile avute la nivelul autorităților centrale (Guvernul României), punând astfel presiune pe funcționarii publici în scopul emiterii unor soluții favorabile", se mai precizează în rechizitoriul DNA.
Omul de afaceri Remus Truică, prințul Paul și Dan Andronic au fost trimiși în judecată, alături de alte persoane, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul ''Ferma Băneasa''.
Procurorii DNA Brașov i-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Remus Truică, pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, și pe prințul Paul, pentru cumpărare de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, și complicitate la abuz în serviciu.
În dosar au mai fost deferiți justiției, sub control judiciar: Dan Andronic, Marius Andrei Marcovici, Lucian Claudiu Mateescu, Gheorghe Sin, Niculae Dima, Theodor Chiriac, Nicolae Jecu, Nela Păvăloiu și Valentin Delcea.
În stare de libertate vor fi judecați, în același dosar, Robert Mihăiță Roșu, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Moshe Agavi, Apostol Mușat, Corina Teodora Dicu, Dragomira Gheorghiță, Ion Stoian, Caterina Popa, Gheorghe Olteanu și Marin Gostin.