Spaniolii de la CAF au făcut câteva precizări legate de perioada de livrare a garniturilor şi de costurile de mentenanţă. Într-un drept la replică trimis Economica.net, reprezentanţii CAF Spania spun că nu se angajează să livreze trenurile în 13 luni, ci în 22-23 de luni, primul urmând să vină în 17 luni.
CAF precizează că oferta sa către Metrorex prevede livrarea primului tren în 17 luni de la semnarea contractului. Caietul de sarcini al licitaţiei stabilea un termen de maxim 22 de luni pentru primul tren.
"Celelalte 12 trenuri vor fi livrate în decursul a 7 luni dupa aceea, într-un ritm de aproximativ 2 trenuri pe lună. Pentru firma CAF aceşti termeni de livrare sunt fezabili iar firma a mai distribuit în aceasta formula alte trenuri la timp", precizează reprezentanţii CAF.
Magistrala 5 de Metrou, tronsonul Drumul Taberei - Eroilor, trebuie finalizată integral, inclusiv achiziţia de trenuri, până în martie 2017, altfel România riscă să piardă fondurile europene alocate pentru acest proiect, sute de milioane de euro. Până la momentul martie 2017 mai sunt 23 de luni, un termen extrem de strâns de livrare a trenurilor , chiar şi în ipoteza în care contractul cu CAF ar fi semnat în următoarele zile, lucru imposibil de altfel, pentru că licitaţia Metrorex este contestată, scriu junaliştii de la Economica.net.
Scandalul cu metrourile spaniole nu s-a încheiat. "Am îndrăznit să le stricăm jocurile"
Afacerea Metrorex cu trenuri spaniole. Câți bani rămân în țară, dacă rămân