Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi că Moscova este „extrem de îngrijorată” din cauza veştilor auzite. Peskov se referă la scurgerile de gaze din Marea Baltică investigate de Danemarca și Suedia.
Întrebat de un posibil sabotaj, purtătorul de cuvînt al lui Vladimir Putin nu exclude această posibilitate.
„În acest moment, nu poate fi exclusă nicio posibilitate. Există o anumită distrugere a conductei şi nu putem exclude nicio posibilitate în ceea ce priveşte cauza înainte să apară rezultatele cercetării”.
Cele două scurgeri de pe Nord Stream 1 au apărut după ce o scurgere de pe conducta Nord Stream 2 a fost descoperită pe 26 septembrie. Prima scurgere a fost raportată luni după-amiază, iar alte două scurgeri au fost identificate seara.
Conductele au fost construite pentru a transporta gaz din Rusia în Germania și au constituit baza șantajului energetic aplicat de Rusia clienților săi obișnuiți europeni din cauza războiului din Ucraina, notează Reuters.
Danemarca a declanșat alerta marți după ce, lângă ruta gazoductului rusesc Nord Stream 2, a fost detectată o scurgere de gaz. Şi Suedia a emis o alertă similară cu privire la două scurgeri de gaze la conducta Nord Stream 1.Oficialii de la Copenhaga au transmis că emanaţiile de gaz au apărut în apropierea insulei Bornholm, la aproximativ 20 km sud-est de teritoriul danez.
Autoritatea suedeză a avertizat navele să păstreze distanţă de aproximativ 8 kilometri de locul scurgerilor şi a emis un avertisment pentru aeronave să zboare la o altitudine de cel puțin 1.000 de metri.
Gazoductul submarin este deținut majoritar de gigantul rus Gazprom iar scurgerea vine chiar cu o zi înainte de inaugurarea unei noi conducte de gaz, Baltic Pipe, care leagă Danemarca de Polonia. În primă fază, gazoductul va transporta două, trei miliarde de metri cubi de gaze anual. De aceea, experții nu exclud un posibil sabotaj din partea rușilor, mai notează Reuters.
Funcționarea Nord Stream 2 este blocată încă dinaintea invadării Ucrainei de către Rusia. Berlinul a anunțat acest lucru încă înainte cu câteva zile, în 22 februarie, că nu va autoriza conducta menită să transporte gaze din Rusia în Germania prin Marea Baltică.