Într-o postare pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei în România, Zaharova a transmis că Moscova este dezamagită, dar nu suprinsă de măsura luată de autoritățile române. Ea a invocat o ”isterie anti-rusă care a cuprins Uniunea Europeană” și a avertizat că demersul nu va rămâne fără răspuns.
”Decizia autorităților române de a suspenda activitățile Centrului Rus de Știință și Cultură din București este, ca să spunem ușor, dezamăgitoare, deși pe fondul isteriei anti-ruse care a cuprins Uniunea Europeană, cu siguranță nu poate fi numită "surpriză".
Respingem categoric acuzația că acesta - Centrul Rus de Știință și Cultură - este un "instrument de propagandă". Deși, bineînțeles, îmi pare rău, am uitat. Institutul Goethe sau British Council reprezintă o "putere soft". Iar Rossotrudnichestvo sau Institutul Confucius reprezintă "propagandă". Ne-am prins. O gradație clară. O diviziune evidentă. Nu, nu funcționează și nu va funcționa în acest fel”, se arată în mesajul postat de ambasadă, potrivit ziare.com.