Inspectorii DSP au găsit mai multe nereguli la clinică, chiar și în cazul tratării artistului Petrică Mîțu Stoian. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, fișa medicală nu conținea investigațiile de laborator și nici analizele care să justifice tratamentul cu anticoagulante pe care îl urma.
Reprezentanții clincii au postat un comunicat în care contrazice raportul inspectorilor.
„Toți pacienții intră la consultație numai având o serie completă de investigații medicale. În cazul dlui. Mîțu Stoian, acesta se prezentase de la început cu toate investigațiile necesare, incluzând analize de sânge complete și diagnosticele recente cerute, dar și de imagistică a plămânilor tip CT, conform protocolului clinicii, nemaifiind necesară solicitarea altor investigatii", se arată în comunicatul clinciii.
Totodată, în raportul DSP se arată că pacienții nu ar mai fi fost supravegheați după tratamentul în camera hiperbară. Clinica a transmis că medicii se află la unitate doar în zilele în care au programări.
Amenda s-a dat și pentru nerespectarea protocoalelor și procedurilor medicale, dar și pentru că unitatea desfășura activități fără autorizație.
Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani. El se internase la clinica privată pentru oxigenoterapie în barocameră, însă a doua zi i s-a făcut rău. A ajuns în stare gravă la spitalul din Oravița, apoi a fost transferat la Spitalul din Reșița, unde a decedat.