„Am avut o discuție constructivă. Începând de azi discutăm tehnic în profunzimea a ceea ce solicită dânșii pe noua grilă de salarizare, plecăm de la salariul mediu brut pentru debutanți și discutăm posibilități. Dna ministru Deca va pleca la Guvern la dl premier și îi va prezenta succint ce am discutat noi aici.
Noi am avut astăzi un mandat desprins pe două paliere: unul de a discuta ceea ce se întâmplă cu greva şi de a relansa, practic, şi de a scurta termenul iniţial propus de 15 iulie când să discutăm aplicat, la nivel tehnic pe grile, am stabilit că începând de astăzi aceste discuţii au început”, a afirmat Marius Budăi.
Sindicaliștii din Educație au anunțat primul rezultat după negocierile de luni cu miniștrii Muncii și Educației pentru majorările de salarii cerute. Aceștia au anunțat că protestul de marți se ține, așa cum a fost stabilit.