Valentin Jucan propune ca CNA să analizeze cazul, invocând legislaţia privind protecţia minorilor.
"În fapt, în data de 23 februarie a.c., postul menționat a difuzat în buletinele informative o informație preluată dintr-o sursă externă referitoare la o scrisoare publică adresată unui minor, din partea unui jurnalist. Având în vedere prevederile Legii audiovizualului și a normelor subsidiare referitoare la "respectarea principiului interesului superior al minorului", vă pun în vedere încălcarea următoarelor prevederi legale din audiovizual: Legea audiovizualului: art. 3.1 și art. 39.1 Codul de reglementare al conținutului audiovizual: art. 2, art. 3.1 și 3.3, art. 33.3", se precizează în documentul publicat de Jucan pe o reţea de socializare.
Jurnalista Antena 3 Oana Stancu a reacționat la articolele lui Dan Tăpălagă printr-o scrisoare adresată fiicei acestuia, în vârstă de 10 ani, publicată de Jurnalul Naţional. Mai multe fragmente au fost difuzate însă, de mai mai multe ori, şi de postul TV Antena 3.
"Îți încredințez astăzi această scrisoare ca pe un manifest pentru viitor. Pentru un viitor nu foarte îndepărtat, în care tu vei trece pragul maturității, iar tatăl tău pe cel al senectuții. (...) Poate că atunci când vom veni acasă cu pungi pline de medicamente, voi, copii buni, ne veți îngriji și ne veți mângâia și vă veți ruga la Dumnezeu să mai stăm puțin alături de voi, să nu ne ducem încă. Poate că nu-ți va fi nici rușine și nici nu-ți vor crea nervozitate sau dispreț momentele de familie din care tatăl tău se va extrage des pentru a merge la toaletă, pentru că vezi, așa e vârsta. Poate că îi vei cumpăra tu însăți mult hulitul Urinal de azi. Poate că nu vei simți că îți strică masa cu prietenii dacă i se mișcă proteza.(...)", a scris, printre altele, Oana Stancu.
Reacţie sa a venit ca urmare a unui articol publicat de Dan Tăpălagă pe HotNews, despre mitingul Antena 3, în care acesta vorbea de publicul din piață, în majoritate pensionari: "Vă bateți joc de amărâții ăia în ultimul hal cu mascarada voastră (...) Ați scos sărmanii âia în stradă sperând că veți pune statul în genunchi cu totul", precizează paginademedia.ro.