"Alianța Creștin-Liberală constată că Avocatului Poporului, domnului Victor Ciorbea, i-a trebuit mai bine de o lună jumătate să se trezească din amorțire și să dea un răspuns la numeroasele solicitări de sesizare a Curții Constituționale cu privire la Ordonanța de Urgență 55/ 2014 privind migrația aleșilor locali. Reamintim că ordonanța Guvernului Ponta a fost emisă în data de 26 august.
Astăzi, 18 octombrie, Avocatul Poporului sfidează întreaga societate românească, nemulțumită de ordonanța lui Victor Ponta, transmițând un comunicat de presă prin care își declină competența.
Răspunsul lui Victor Ciorbea nu e sfidător doar la adresa Parlamentului României, ci mai ales la adresa fiecărui cetățean care îl plătește să stea în funcție și care teoretic ar trebui să aibă garanția că există o instituție, singura de altfel, care poate să atace ordonanțele de urgență abuzive ale Guvernului.
Dacă domnul Ciorbea ne dă răspunsul absolut năucitor potrivit căruia instituția pe care o conduce nu poate ataca actele emise de Executiv și că Parlamentul ar trebui să se ocupe cu acest lucru, ne întrebăm atunci pentru ce mai este plătit Avocatul Poporului dacă refuză să-și exercite atribuțiile?
Cu regret spun că mi-e rușine că domnul Ciorbea a ajuns să nu mai respecte demnitatea în care a fost numit de Parlament, ce-i drept însă, la propunerea PSD.
Alianța Creștin-Liberală a condamnat OUG 55 încă de la emiterea ei și a făcut toate demersurile legal posibile pe care le-a avut la dispoziție pentru a împiedica punerea în aplicare a acestui act normativ abuziv.
În loc să vegheze la respectarea corectitudinii ordonanțelor emise de Cabinetul Ponta, Victor Ciorbea a blocat deliberat, la presiunea PSD, atacul nostru la Curtea Constituțională. Avocatul Poporului ar fi putut da posibilitatea Curții să se pronunțe pe un act profund nedemocratic însă, Victor Ciorbea nu are interesul să apere cetățeanul de abuzurile actualei puteri, ci are interesul să apere abuzul guvernării Ponta asupra românilor.
Teama cea mai mare a lui Victor Ponta este nu doar că va pierde alegerile din noiembrie, dar că va pierde și președinția partidului și guvernarea, motiv pentru care este dispus să facă absolut orice, inclusiv să aducă România într-un deficit de democrație. După emiterea OUG 55, situația este extrem de gravă, PSD a luat primari și aleși locali de la alte partide, prin șantaj, amenințare, mituire cu fonduri publice și și-a bătut joc de voința comunității locale de la momentul votului.
În plus, fidel practicii sale, Victor Ponta a mințit când a spus că va discuta de urgență ordonanța privind migrația aleșilor locali în Parlament. După ce a fost respins de Camera Deputaților, actul normativ a fost ascuns de pesediști la Senat, întrucât așa știe Victor Ponta că trebuie apărat statul de drept.
Ce ciudată răzgândire a lui Victor Ponta, dacă ne amintim că în 2010, din opoziție, acesta declara că „migrația politică ar trebui interzisă prin Constituție, iar cel care părăseşte partidul trebuie să fie considerat demis de drept”.
Concluzia mea e una singură: Victor Ponta a apelat la pârghii nedemocratice pentru a câștiga alegerile, dar va constata cât de curând că sfidarea la adresa românilor i se va întoarce odată cu votul de la prezidențiale.
Alianța Creștin-Liberală va merge mai departe cu acțiunile în contencios administrativ întrucât nu poate asista la încălcarea regulilor democratice ale acestei țări, după bunul plac al lui Victor Ponta și PSD.
Totodată, așteptăm și soluția Justiției la plângerea penală făcută de președintele PNL, Klaus Iohannis pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru inițierea OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali, Parchetul începând urmărirea penală "in rem", pentru abuz în serviciu".