Mesajul transmis din partea Guvernului României titrează:
„Guvernul României condamnă cu fermitate atacul terorist din Stockholm și își exprimă solidaritatea cu poporul și Guvernul suedez.
«În numele Guvernului și al meu, personal, transmit întreaga compasiune familiilor celor care și-au pierdut viața în urma acestui atac. Și recuperare rapidă celor răniți! Nu există nicio justificare sau înțelegere pentru asemenea atacuri barbare», afirmă premierul Sorin Grindeanu.
România reiterează sprijinul pentru eforturile internaționale de combatere a terorismului.”