Ancheta vizează modul în care a fost implementat planul anual de distribuție de alimente pentru persoanele defavorizate, în 2012. Două dintre contractele atribuite pentru furnizarea produselor alimentare ar fi fost atribuite ilegal unei firme din Bulgaria.
Procurorii DNA au efectuat, ieri, percheziții de amploare în 18 locații din județele Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu și municipiul București și au descins la două sedii APIA din București și unul din Ilfov, "într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și împotriva intereselor Uniunii Europene, comise în perioada 2012", iar prejudiciul este estimat la 26 de milioane de euro.
În această cauză, ancheta este sprijinită și de OLAF.
"Este un caz din 2012 în care și eu și cei de la APIA l-au sesizat tuturor instituțiilor statului din acea vreme, e vorba de o societate din Bulgaria care, după ce a câștigat o anumită licitație, nu a mai livrat produsele respective. APIA, din câte știu, e în proces de recuperare. Sesizările noastre au fost, dincolo de recuperarea sumelor, pentru identificarea celor care au mers pe o astfel de procedură și sper că, dacă azi sunt percheziții acolo, să se fi ajuns la capătul aței ca să zic așa", a explicat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, potrivit Știripesurse.ro.
Ce spun procurorii
"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și împotriva intereselor Uniunii Europene, comise în perioada 2012. În cursul zilei de 5 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate în județele Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu și municipiul București dintre care trei în sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale", se arată într-un comunicat al DNA.
Procurorii au lucrat în strânsă cooperare cu reprezentanții Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) care au asigurat sprijin operațional pentru documentarea cauzei.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Începând cu 1 ianuarie 2007, APIA derulează fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA). Subvenţiile se acordă sub formă de plăţi directe la hectar gestionate de Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS) şi în cadrul măsurilor de piaţă pentru implementarea mecanismelor comerciale conform Politicii Agricole Comune (PAC), potrivit Mediafax.
România este ţara în care Oficiul European de Luptă Antifraudă a făcut, în 2014, cele mai multe investigaţii privind utilizarea fondurilor europene, fiind urmată, la mare distanţă de Ungaria şi Bulgaria, potrivit raportului de activitate al instituţiei pe anul trecut.