Anterior, în aceeași ședință, Răzvan Sava, care era consilier municipal al PNL, a fost ales viceprimar al Capitalei. Proiectul de hotărâre privind desemnarea unui viceprimar care să exercite atribuțiile funcției de primar general al municipiului București a fost adoptat cu 33 de voturi pentru, înregistrându-se șase abțineri.
"Mi-am propus patru priorități pe care le voi aplica de mâine. Prioritatea zero este rezolvarea situației la RADET, vreau ca împreună cu conducerea RADET să stabilim niște măsuri clare care se impun, astfel încât bucureștenii să nu aibă probleme cu furnizarea de apă caldă și căldură, mai ales acum, în pragul iernii. Mâine voi convoca o ședință de lucru împreună cu conducerea RADET, astfel încât să luăm o serie de măsuri urgente care se impun în acest moment. Tot mâine voi convoca comitetul de iarnă pentru a vizualiza pregătirile de iarnă. Este chestie de zile sau de ore când vom avea prima zăpadă și știm că la prima fulguială traficul din București este blocat", a declarat Răzvan Sava, după ce a fost ales primar general interimar al Capitalei.
El a spus că următoarea măsură pe care o va lua joi este aceea de a le solicita funcționarilor să posteze pe site toate contractele aflate în derulare, astfel încât bucureșteanul să cunoască unde se duc banii din taxe și impozite.
"Ultima prioritate, dar nu cea din urmă este aceea de a demara de urgență contractarea serviciilor de audit pentru a avea o radiografie cât mai exactă asupra situației din Primărie. Voi veni în următoarele ore cu un plan de acțiune", a menționat Sava.