Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a vorbit, într-o conferință de presă, despre scandalul șpăgii de 500.000 de euro, conform unei înregistrări prezentate de B1 TV.
”Eu i-am zis domnului SZENTES: du-te la DNA, el s-a gândit să mă înregistreze, să fie iar director, mergea mereu și se plângea că e rău, că e greu, eu nu vedeam când zicea de material rulant, ci doar ca n-are tablete.
Să vină DNA în minister și dacă e ceva ilegal să-i aresteze pe toți, nu mă împovărați cu un aspect care nu mă privește, el m-a șantajat și băieții din spatele lui au dat niște tunuri ca să mă remanieze”, a declarat Răzvan Cuc.
Reamintim că Iosif Szentes, director CFR Călători la acea vreme, a fost chemat de ministrul Răzvan Cuc la el în birou. Szentes îi spune lui Cuc faptul că se fac presiuni mari pentru îndepărtarea sa din funcție și că persoana care trebuia să-i ia locul, Valentin Dorobanțu, e un personaj controversat, implicat în mai multe scandaluri, cu probleme de integritate și un apropiat de Grupul Feroviar Român (GFR), controlat de Gruia Stoica.
Răzvan Cuc îi răspunde că nu are ce face, pentru că decizia fusese deja luată, și poate doar să-i ofere alte funcții. Szentes îi mai spune ministrului că i s-a oferit șpagă 500.000 de euro să rezolve o licitație și dacă nu ia banii, o să se dea niște bani cuiva numai să se rezolve problema.
Discuții despre o şpagă de jumătate de milion de euro în biroul ministrului Răzvan Cuc