Doar prin dietă. Aşa a reuşit să aibă o silueta de invidiat celebrul designer al vedetelor, Răzvan Ciobanu. Într-un interviu acordat Revistei Ciao, el a dezvăluit faptul că în urmă cu trei ani a apelat la sfaturile unui nutriţionist, scrie ele.ro.
Acesta susţine că a pornit dietă de la 127 de kilograme, iar acum a ajuns să oscileze între 80 şi 83 de kilograme.
"După ce am pornit cu dietă, mi-a fost destul de simplu. Perioade lungi de timp am respectat strict sfaturile medicului meu nutriţionist, dr. Simona Tivadar. Practic am slăbit doar prin dietă. Am încercat cu sportul, dar nu mă pot ţine. Nu îmi place deloc", a declarat Răzvan Ciobanu.
Designerul spune că are minimum cinci mese pe zi şi că urmează o dietă proteică, alternat cu perioade de multe legume şi fructe. Recunoaşte că, din când în când, mai încalcă sfaturile nutritionistului. "Nu mă pot abţine de la dulciuri. Am şi acum zile în care nu mă pot abţine şi asta mă costă câteva kilograme, pe care apoi le dau jos. Încă lucrăm la stabilizarea greutăţii", a mai spus Ciobanu.
Creatorul de modă mai spune că ar fi apelat la micşorarea chirurgicală a stomacului, însă i se pare o procedura costisitoare şi dureroasă în acelaşi timp. Susţine, însă, că faptul că a slăbit nu i-a schimbat prea mult stilul de viaţă. "Practic, în afară de efectul vizual şi de sănătate, nu sunt schimbări majore, dar mă plac mai mult şi sunt mândru de reuşită. Sunt mai încrezător şi relaţionez mai uşor. Practic şi teoretic, am scăpat de un mare complex", a mai povestit Ciobanu pentru Revista Ciao.