Cherecheș a spus că, în iunie, o serie de restricții vor fi relaxate, pentru că ratele de incidență au scăzut în multe zone, iar o parte a populației s-a imunizat.
”Acum avem o scădere a numărului de cazuri și avem mai mulți factori care au contribuit: avem restricțiile, care au produs un efect asupra ratei de transmitere, avem creșterea numărului de persoane vaccinate și avem vremea caldă, care ne face să ieșim mai mult din casă, în aer liber, să stăm mai mult cu ferestrele deschise, practic să creștem volumul de aer din jurul nostru, ceea ce scade riscul de transmitere a infecției”, a declarat Cherecheș, la Interviurile HotNews LIVE.
Acesta a precizat că, deși în timpul verii, ”lucrurile se vor păstra oarecum la fel”, o scădere semnificativă a noilor infectări nu va exista pentru că, în paralel, ritmul de vaccinare va fi mai redus.
Entuziasmul pentru vaccinare va scădea
Expertul în sănătate publică le recomandă autorităților să intensifice comunicarea cu populația privind necesitatea vaccinării.
”Începem să ne apropiem de punctul în care se termină entuziaștii care vor să se vaccineze și deja intrăm către coada lungă a vaccinării, care merge pe o formulă inversă, în care oamenii au nevoie de informații suplimentare, de campanii de informare, de modele. Deja comunicarea începe să joace un rol extrem de important și, până în acest moment, Guvernul pare să aibă o dificultate în a comunica eficient - nu ajunge ca președintele, premierul și câteva oficialități să facă apel la populație, e nevoie de mesaje care să utilizeze modele de modificare comportamentală, economie comportamentală, să fie mesaje diverse, să fie un parteneriat larg în societate. În acest moment, nu avem ceva de genul acesta, mai degrabă sclipiri aici și colo. Nu e o campanie clară, articulată, cu un buget corespunzător și cu profesioniști în comunicare”, a explicat fostul consilier în Ministerul Sănătății.
Cherecheș a adăugat că, în acest context, nu va fi atinsă ținta stabilită de guvern, de cinci milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie.
”Ritmul de vaccinare va scădea. Eu sunt destul de sceptic că vom ajunge la cei cinci milioane de vaccinați anunțați de Guvern (până la 1 iunie - n.red.) și, mai mult, sunt sceptic că până în toamnă vom ajunge la acel procent de 70% din populație vaccinată”, a mai spus profesorul de Sănătate Publică.
Când vom reveni la normalitate
Vom avea, cu siguranță, un val 4 al pandemiei, care va fi însă mai slab decât al treilea, și vom putea reveni la normalitate abia în primăvara anului viitor, a mai spus Cherecheș.
”Eu anticipez că în toamnă, din momentul în care vremea începe să fie mai rece, vom avea un val 4, mai mic decât valul 3, pentru că vom avea deja un procent din populație vaccinată, dar vom avea fără îndoială un val 4 care va duce la creșterea ratei de transmitere și, în unele zone, depinzând de rata de vaccinare care, după cum vedeți, deja începe să varieze semnificativ între regiuni - în unele județe a ajuns la 40%, în altele sunt procente extrem de mici. Așa că vom începe să avem din nou focare și restricții la toamnă. Toamna și iarna viitoare se va face încă un efort mare de vaccinare și eu sper ca în primăvara anului viitor să putem ajunge la 70% din populație vaccinată și să putem să revenim la normal”, a adăugat profesorul de Sănătate Publică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.