Peste 140 de forţe de ordine ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ilfov, prin structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, acţiuni speciale, criminalişti şi jandarmi, împreună cu comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, participă la activităţile care vizează, în principal, localizarea focarelor, unde, prin arderi ilegale a unor deşeuri în vederea valorificării materialelor reciclabile, se contaminează mediul înconjurător cu diferite materiale nocive, care interferează cu sănătatea oamenilor, calitatea vieţii sau funcţiile naturale ale ecosistemelor.
Se acţionează pentru depistarea persoanelor care ard în mod neautorizat diferite deşeuri, afectând calitatea aerului din zona respectivă, concomitent cu riscul ridicat de propagare a focului şi extinderea acestuia către gospodăriile din proximitatea locului, unde sunt organizate focurile, efectuându-se totodată, controalele la domiciliile persoanelor identificate, dar şi în exteriorul acestora, pentru delimitarea exactă a locului faptei.
Efectivele angrenate în aceste acţiune vor efectua verificări cu privire la depistarea persoanelor urmărite la nivel local, naţional, sau internaţional, respectiv cele care se sustrag urmării penale şi faţă de care au fost emise MAP, MEPI şI MEA de către instanţele judecătoreşti.
Poliţiştii ilfoveni, împreună cu jandarmi, efectuează şi activităţi specifice în exteriorul zonelor în care persoanele comit fapte ilicite.
"Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice verifică legalitatea înfiinţării şi funcţionarii societăţilor comerciale, a activităţilor desfăşurate de persoane fizice şi de agenţii economici, care desfăşoară activităţi de comerţ privind reciclarea deşeurilor, precum şi realitatea şi legalitatea derulării acestor operaţiuni comerciale", mai arată sursa citată.