Potrivit Bloomberg, care citează oficiali polonezi, tensiunii dintre Polonia și Ungaria au apărut ca urmare a refuzului lui Viktor Orban de a condamna clar acțiunile lui Putin în Ucraina și s-au accentuat odată cu încercările Budapestei de a sabota planul de sancțiuni la nivel UE.
În scurt timp, Varșovia a redus la minimum interacțiunea cu Budapesta, deși până de curând cele 2 guverne se susțineau reciproc în politica sfidătoare la adresa solicitărilor UE de respectare a statului de drept.
Un semn vizibil al răcirii a fost acela că Polonia nu l-a mai felicitat pe Orban pentru obținerea unui nou mandat de premier. Recent, șeful diplomației de la Budapesta a participat la o conferință a donatorilor pentru Ucraina, organizată la Varșovia, unde a fost pur și simplu ignorat de oficialii polonezi.
Bloomberg invocă și faptul că unii specialiști consideră că liderii europeni au o viziune din ce în ce mai pesimistă privind poziției lui Orban, iar unii diplomați iau în calcul inclusiv o proiectare a viitorului Uniunii fără Ungaria, în cazul în care situația escaladează.
Poziția lui Orban i-a determinat pe unii lideri europeni să ezite să împărtășească Ungariei anumite informații în cadrul Consiliului European, din cauza legăturilor cu Moscova. Bloomberg