Este vorba de Ștefan, pacient care s-a luptat pentru viața sa mai bine de o lună la secția de terapie intensivă a spitalului Militar ROL 2. Până la urmă a reușit, cu ajutorul medicilor, să învingă virusul.
„Avem un pacient în vârstă de 41 de ani care are un istoric de 33 de zile de terapie intensivă cu un PCR pozitiv pe data de 1 martie. Pacientul în acest moment este intubat și ventilat mecanic. Am făcut o pauză de sedare”, potrivit medicilor.
Bărbatul internat în stare critică a avut ambii plămâni afectați în proporție de 60-70%.
„A fost pronat ceea ce este foarte grav pentru un pacient de terapie intensivă, dar se va face bine. Din tot sufletul ne dorim să se facă bine. Ștefan? Pentru că și el luptă alături de noi”, spune asistenta de la ATI.
„A venit cu obezitate de gradul 1 în afară de această obezitate nu are alte comorbidități. Vedeți că afectarea pulmonară este destul de mare. Deci pentru cine nu crede că această boală există, uitați aici. Chiar există”, a relatat medicul despre Ștefan.
„Ne doare foarte tare de ceea ce auzim în exterior, pentru că noi depunem eforturi mari și psihice și fizice”, spun, îngrijorate, cadrele medicale.
Medicii secțiilor de terapie intensivă simt bucuria cea mai mare atunci când pacienții se vindecă și pot pleca acasă sănătoși.
„Este greu, este greu, dar în acelaşi timp avem şi satisfacţii mari când îi vedem că pleacă acasă și chiar ne spun "îngerii noștri în alb"”, spune asistenta care are grijă de pacienții COVID-19.