Două grupuri din Alba formate din 49, respectiv 28 de persoane, aflate în pelerinaj în Israel, ar urma să plece spre ţară cu avionul de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv în cursul nopţii de duminică spre luni şi luni, costurile legate de repatriere urmând să fie suportate de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Oliviu Botoi, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că un grup de pelerini, format din 49 de persoane din zona Apuseni, însoţit de preotul Adrian Rednic, a rămas de sâmbătă în Ierihon - unde se aflau, potrivit programului de pelerinaj, în momentul izbucnirii evenimentelor -, iar un altul, din 28 de persoane din Alba Iulia, coordonat de preotul Nicolae Topîrcean, se afla duminică la un hotel din Bethleem.
Ambele grupuri, care ar fi trebuit să se întoarcă la Cluj-Napoca în câteva zile cu o companie privată, ar urma să fie repatriate cu avioane ale companiei de stat. Oliviu Botoi a precizat că Arhiepiscopia, prin Centrul de Pelerinaje, suportă costurile legate de transportul pelerinilor în ţară.
Celelalte trei pelerinaje din Alba care erau programate pentru luna octombrie în Israel, unde toate locurile erau ocupate, au fost amânate.
În general, pelerinii din Alba, şi nu numai, se cazează la hoteluri din Bethleem, în Cisiordania, datorită costurilor mai mici decât în Ierusalim, de unde, trecând prin punctul de control, pleacă apoi în pelerinaj spre diverse destinaţii din Ţara Sfântă.
Israelul şi Fâşia Gaza au intrat în război sâmbătă, după ce aripa militară a mişcării islamiste palestiniene Hamas a lansat o ofensivă surpriză, lansând mii de rachete şi infiltrând luptători pe teritoriul israelian pe uscat, pe mare şi pe calea aerului.
Premierul Netanyahu promite un răspuns „fără milă” din Israel: Începem un război lung şi dificil. Ne-a fost impus de un atac sângeros al Hamas
Duminică, Israelul a decretat oficial starea de război.
Israel este oficial în RĂZBOI - Decizia luată de Cabinetul de securitate al lui Netanyahu: S-a decretat starea de război
Iar la Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite e reuniune de urgență duminică, 8 octombrie, după atacul devastator lansat asupra Israelului de gruparea islamistă palestiniană Hamas. Israel a decretat oficial, duminică, starea de război. Bilanțul violențelor din Israel și Gaza au ajuns la cel puțin 500 de morți și 3.300 de răniți, dintre care cel puțin 300 de morți și 1.500 de răniți sunt pe teritoriul Israelului.