UPDATE 23:00
Purtătorul de cuvânt al Președinției ucrainene insistă ca nişte acorduri să fie încheiate cât mai curând posibil pentru a primi noi "sisteme de apărare antiaeriană" care să respingă atacurile. Ucrainenii se tem că Rusia va lansa o mare ofensivă la finalul lunii mai, iar cum Ucraina are resursele secătuite ar putea deveni o lovitură decisivă în război.
UPDATE 21:40 - Grossi (AIEA): La acest moment, situaţia la Zaporojie s-a stabilizat, dar desigur a fost un şoc puternic
Situaţia la centrala nucleară de la Zaporojie s-a stabilizat, dar a fost un şoc puternic şi încă evaluăm ce s-a întâmplat şi sperăm să nu se mai repete, a declarat, luni, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Mariano Grossi.
"AIEA are o prezenţă permanentă la Zaporojie. Avem o echipă de experţi pe siguranţă de la AIEA care ne raportează. Graţie acestui lucru am putut, ieri, să emitem imediat rapoarte în care să spunem, obiectiv şi imparţial, ce s-a întâmplat. Intenţionez ca în următoarele zile să ridic această problemă în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, pentru că evident aceasta este o chestiune care pune în pericol pacea şi securitatea internaţională. Motivul este acela că înaintea Consiliului de Securitate am prezentat cinci principii de bază care ar trebui urmate de toate părţile când vine vorba de centralele nucleare. Începând cu unul foarte logic şi anume că nimeni nu ar trebui să tragă asupra unei centrale nucleare, ceea ce s-a întâmplat ieri.
Urmărim evoluţia situaţiei. La acest moment, situaţia s-a stabilizat, dar desigur a fost un şoc puternic. Ar fi putut fi mai multe consecinţe. Evaluăm încă ce s-a întâmplat şi sperăm că nu se va mai repeta. Avem nevoie de sprijinul comunităţii internaţionale. Ştiu că pot conta pe sprijinul României. Este important ca toţi să fim împreună şi să evităm un accident", a spus Grossi la o conferinţă la finalul unei întâlniri cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
UPDATE 17:10 Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut luni o întrevedere cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi
În contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi al atacurilor succesive asupra centralei nucleare de la Zaporojie, şefa diplomaţiei române a subliniat rolul definitoriu al Agenţiei în asigurarea respectării normelor de securitate nucleară şi în prevenirea unui accident la centralele nucleare din Ucraina, informează Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, ministrul român de Externe a subliniat importanţa rolului AIEA în utilizarea tehnologiilor nucleare în scopuri paşnice în condiţii de siguranţă şi securitate. În acest context, Luminiţa Odobescu a evocat semnificaţia summitului dedicat energiei nucleare, desfăşurat pe 21 martie, la Bruxelles.
Totodată, oficialul român s-a referit la sprijinul constant şi substanţial al AIEA pentru eforturile de promovare şi consolidare a programului nuclear românesc.
Directorul general al AIEA a evidenţiat profilul internaţional al României şi politica sa nucleară responsabilă şi recunoscută în plan internaţional. De asemenea, el a subliniat investiţiile notabile ale României în dezvoltarea programului său nuclear, inclusiv implementarea noilor tehnologii în domeniul energiei nucleare, ce vizează instalarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMRs) în România. Oficialul AIEA a transmis mulţumiri privind contribuţia existentă a României, inclusiv în cadrul Programului de Cooperare Tehnică, precizează MAE.
UPDATE 16:10 - Un atac cu rachete rusești a lovit o instalație industrială din orașul Zaporojie, din sudul Ucrainei, rănind cel puțin șase persoane, au anunțat autoritățile locale, transmite Reuters.
UPDATE - 14:39 - Auditori din ţări NATO vor lucra la Kiev în cadrul Ministerului Apărării
Ministerul ucrainean al Apărării anunţă că a creat un organ consultativ de coordonare în cadrul Departamentului de audit intern, denumit Comitetul de audit, din care fac parte, în special, auditori interni din state membre NATO, relatează Ukrainskaia Pravda.
Decretul de înfiinţare a Comitetului a fost semnat de ministrul apărării, Rustem Umerov.
"Comitetul este una dintre componentele noului model de reformă a controlului financiar în cadrul Ministerului Apărării din Ucraina. Comitetul este format din auditori interni certificaţi din statele membre NATO şi din Ucraina, cu mulţi ani de experienţă în furnizarea de servicii de audit intern”, explică Ministerul Apărării de la Kiev.
Conform sursei, Comitetul de audit este înfiinţat "pentru a se consulta şi a examina aspecte legate de funcţia de audit intern, pentru a pregăti recomandări pentru îmbunătăţirea activităţii în cadrul Ministerului Apărării şi pentru a menţine un nivel ridicat de încredere publică în minister ca instituţie de stat. Acesta va consolida funcţia de audit intern şi, în acelaşi timp, va fi un organism care va dezvolta funcţionalitatea acesteia", precizează comunicatul.
UPDATE 12:08 - Rusia a avariat cu un baraj de atacuri cu drone infrastructuri din Ucraina
Un baraj de atacuri ruse cu drone a provocat avarii în regiunile Odesa şi Nikolaev din sudul Ucrainei, au anunţat luni forţele aeriene ucrainene, conform dpa.
În total, ruşii au lansat 24 de drone, din care ucrainenii au doborât 17, însă fragmente dintr-o dronă interceptată au distrus o instalaţie de logistică pentru transporturi şi o benzinărie din regiunea Odesa; o linie electrică a fost avariată de şrapnele de dronă, iar 14 sate au rămas fără alimentare cu energie în regiunea Nikolaev.
Nu s-au înregistrat victime.
În schimb, în regiunea Zaporojie, artileria rusă a ucis trei oameni şi a rănit alţi trei, au informat autorităţile ucrainene.
UPDATE 10:35 - Ucraina susține că nu e implicată în atacul cu drone asupra centralei atomice de la ZAPOROJIE
Ucraina a respins duminică acuzaţia Rusiei privind un atac cu drone asupra centralei atomice de la Zaporojie, transmite Xinhua.
Serviciul de presă al centralei controlate de forţele ruse acuzase în aceeaşi zi că drone ucrainene au atacat inclusiv plafonul unităţii numărul 6, fără a face victime - morţi sau răniţi grav - şi fără a crea un risc de depăşire a limitelor de siguranţă.
Andrii Iusov, purtător de cuvânt al serviciului ucrainean de informaţii militare a declarat că "Ucraina nu este implicată în nicio provocare armată pe teritoriul centralei atomice Zaporojie", arată un comunicat preluat de Xinhua de la biroul de presă al directoratului pentru informaţii din ministerul apărării de la Kiev.
UPDATE 9:31 - Rusia a lansat peste noapte atacuri cu drone în cinci regiuni din Ucraina, inclusiv Odesa
Rusia a lansat peste noapte 24 de drone de atac asupra Ucrainei, vizând în principal infrastructura critică din sudul şi estul ţării, au declarat luni forţele aeriene ucrainene, citate de Ukrainskaia Pravda.
Apărarea antiaeriană ucraineană a distrus 17 dintre cele 24 de drone Shahed de producţie iraniană pe care Rusia le-a folosit în atacul său, deasupra regiunilor Odesa, Mîkolaiv, Kirovohrad, Hmelnîţki şi Jîtomîr, a precizat aceasta pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
De asemenea, o rachetă aeriană ghidată X-59 lansată de Rusia a fost distrusă deasupra regiunii Dnipropetrovsk, a anunţat armata ucraineană.
UPDATE 7:53 - Ruşii acuză Ucraina că a atacat cu drone centrala nucleară din Zaporojie. Experţii internaţionali confirmă că o dronă a lovit reactorul 6
Război în Ucraina. Corporaţia de energie atomică a Rusiei, Rosatom, a acuzat duminică armata ucraineană că a lansat o serie de atacuri fără precedent împotriva centralei nucleare Zaporojie, în regiunea ucraineană cu acelaşi nume anexată de Moscova în septembrie 2022, atacuri în urma cărora au fost răniţi trei angajaţi, dintre care unul grav, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Într-un comunicat pe site-ul său, Rosatom precizează că nivelurile de radiaţii la centrală sunt normale şi că nu există daune serioase. Comunicatul Rosatom afirmă că primul atac a lovit în jurul prânzului o zonă din apropierea cantinei, rănind trei membri ai personalului, dintre care unul grav. După o jumătate de oră, o dronă a atacat o zonă de încărcare, iar o alta a lovit ulterior domul reactorului nr.6 al centralei, potrivit comunicatului.
UPDATE:
Rusia a anunţat, duminică, că a distrus 15 drone ucrainene deasupra regiunilor sale de frontieră Belgorod şi Briansk.
Regiunile sunt în mod regulat ţinta atacurilor din partea Kievului.
Ministerul rus al Apărării a precizat că 12 dintre drone au fost distruse deasupra regiunii Belgorod.