UPDATE 22:20:
Zelenski: Zeci de negocieri, planificate pentru a doua jumătate a lunii septembrie
Preşedintele Ucrainei, Volodiimir Zelenski, a afirmat, sâmbătă, că oficialii ucraineni au programate zeci de negocieri în această lună, el subliniind, şi în perspectiva Forumului Industriilor de Apărare, că ţării trebuie să îi se ofere toate oportunităţile de a produce arme şi muniţii şi o tehnologie modernă pentru a avea o protecţie fiabilă împotriva oricărei forme de agresiune. “Lumea trebuie să fie mai puternică decât orice ameninţare la adresa vieţii din partea agresorilor sau a teroriştilor”, a menţionat el.
UPDATE 20:00
Ucraina a anunţat sâmbătă că două nave-cargo se îndreaptă către porturile sale la Marea Neagră, o premieră după jumătatea lunii iulie, când Rusia s-a retras din acordul cu Kievul privind tranzitul de cereale, transmit AFP şi Reuters.
"Primele nave civile folosesc coridorul temporar pentru a ajunge în porturile ucrainene", a salutat pe Facebook ministrul infrastructurii ucrainean, Oleksandr Kubrakov.
"Cargourile Resilient Africa şi Aroyat au confirmat că sunt pregătite să ajungă în portul Cernomorsk pentru a încărca aproximativ 20.000 de tone de grâu cu destinaţia Africa şi Asia", a adăugat el.
Cele două cargouri navighează sub pavilion al statului Palaos şi echipajele lor sunt compuse din cetăţeni turci, azeri, egipteni şi ucraineni.
La jumătatea lunii iulie, Rusia s-a retras din acordul semnat în vara lui 2022 cu Ucraina, sub egida ONU şi a Turciei, document care permitea, în pofida războiului, exportul de cereale ucrainene, cruciale pentru securitatea alimentară mondială.
UPDATE 14:15 - Iohannis participă la Adunarea Generală a ONU şi va vorbi, la Universitatea Columbia, de perspectiva asupra războiului din Ucraina
Preşedintele Klaus Iohannis va conduce, în perioada 18-22 septembrie, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se va desfăşura la New York, Statele Unite ale Americii, transmite Administraţia Prezidenţială.
UPDATE 12:00 - Ministru de la Kiev: Ucraina va putea efectua multe alte atacuri cu drone împotriva navelor ruseşti
Ucraina va putea efectua multe alte atacuri împotriva navelor ruseşti, a declarat pentru Reuters un ministru ucrainean care a jucat un rol cheie în construirea industriei dronelor din ţară, după o serie recentă de raiduri pe mare, transmite Reuters.
”Vor fi mai multe drone, mai multe atacuri şi mai puţine nave ruseşti. Asta este sigur”, a declarat ministrul Transformării Digitale, Mihailo Fedorov, într-un interviu de vineri, răspunzând la o întrebare despre atacurile recente din apropierea Crimeei.
Săptămâna aceasta, Ucraina a efectuat mai multe atacuri folosind drone şi rachete marine asupra flotei ruse de la Marea Neagră în şi în jurul peninsulei Crimeea, care a fost anexată de Rusia de la Ucraina în 2014.
UPDATE 6:15 - Generalul Surovikin, apropiat de grupul Wagner, reapare în cursul unei vizite în Algeria
Generalul rus Serghei Surovikin, unul dintre comandanţii emblematici ai ofensivei ruse în Ucraina, destituit din cauza legăturilor sale cu grupul paramilitar Wagner, a reapărut după luni de absenţă în Algeria, cu ocazia unei vizite oficiale, relatează agenția France Presse, citată de Agerpres.
UPDATE 5:20 - Liderul din Belarus propune un parteneriat tripartit cu Rusia şi Coreea de Nord
Lovitură pentru România și celelalte 4 țări vecine Ucrainei. Comisia Europeană a decis, vineri, să nu prelungească interdicția privind importurilor de cereale ucrainene. Peste 60% din fluxurile alternative trec țara noastră, iar fermierii români au amenințat că vor intra în grevă dacă interdicția nu va fi prelungită.
UPDATE 4:30 - Guvernul României, dezamăgit de ridicarea restricțiilor pentru importul cerealelor din Ucraina
Guvernul României își exprimă regretul că la nivel european nu s-a găsit o soluție pentru prelungirea restricțiilor la importul de cereale din Ucraina. De asemenea, executivul a precizat că în funcție de răspunsul Kievului, va decide ce măsuri va lua pentru protejarea fermierilor români.
UPDATE 3:15: Lovitură pentru România. Comisia Europeană n-a prelungit interdicția asupra importurilor de cereale ucrainene
Lovitură pentru România și celelalte 4 țări vecine Ucrainei. Comisia Europeană a decis, vineri, să nu prelungească interdicția privind importurilor de cereale ucrainene. Peste 60% din fluxurile alternative trec țara noastră, iar fermierii români au amenințat că vor intra în grevă dacă interdicția nu va fi prelungită.