Jack Keane, care a refuzat anul trecut oferta lui Trump pentru poziția de Secretar al Apărării, a lansat o avertizare radicală. Keane susține că raidurile militare „rapide” au devenit singura soluție pentru a ține în frâu programul nuclear al Coreei de Nord.
Generalul Keane a declarat că bombardarea instalațiilor nucleare ale lui Kim Jong-un „pote fi singura opțiune rămasă.”
Evaluarea dură a generalului anticipează întâlnirile dintre Donald Trump și premierul chinez, Xi Jinping, care vor avea loc joi și vineri la Mar-a-Lago, unde se presupune că problema Coreei de Nord va domina discuțiile.
Într-o conferință de presă de luni, Trump a afirmat că America este dispusă să rezolve această problemă de una singură, iar generalul Jack Keane a menționat pentru publicația The Times:
„Un atac preventiv împotriva facilităților nucleare, artileriei, rachetelor și țintelor din regimul de comandă al Coreei de Nord poate fi singura opțiune rămasă la îndemână. Ne îndreptăm periculos de rapid către o soluție militară.”
Keane consideră că dezbaterile alături de China, în încercarea de a se interveni pentru a convinge regimul de la Phenian să renunțe la înarmarea nucleară și la testările rachetelor balistice, ori impunerea de sancțiuni au devenit inutile.
„Încercările anterioare au dat greș plenar. Sancțiunile împotriva Coreei de Nord nu au funcționat și mă îndoiesc să existe posibilitatea ca alte încercări să aibă succes”, a conchis Jack Keane.